Odată ce alegerile din acest an se vor termina, românii trebuie să se aștepte la noi restricții drastice impuse de autorități, consideră un expert în sănătate publică. Chiar în cazul unui vaccin trebuie să avem în vedere că nu toată populația va fi vaccinată și protejată, mai precizează acesta.
Răzvan Cherecheş, expert în sănătate publică, profesor în SUA şi la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a vorbit cu jurnaliştii Digi24 despre situaţia epidemiologică din România, despre măsurile Guvernului, dar şi despre efectele pe care acestea le au în rândul populaţiei.
„Din nefericire, măsura care este la îndemâna noastră este izolarea socială şi părerea mea este că se va trece la izolare socială pe regiuni, pe judeţe, pe oraşe, acolo unde rata de pozitivare este mare. Vom ajunge din nou la un lockdown, nu am nici cea mai mică îndoială aici, pentru că nu se iau măsurile potrivite în continuare, nu se poartă măşti în spaţiile publice, rata de transmitere creşte, scad temperaturile, ceea ce face ca oamenii să petreacă mai mult timp înăuntru şi de aceea avem sezonalitatea gripei”, spune Răzvan Cherecheş.
Situația s-a relaxat din cauza alegerilor din acest an
Acesta crede că din cauza alegerilor s-a relaxat situația, dar odată cu terminarea acestora trebuie să ne așteptăm la măsuri mai drastice.
„Noi avem 91 de infecţii la 100.000 de oameni la nivel de ţară, în Melbourne, în momentul în care au ajuns la 60, au trecut la lockdown. Noi încă suntem relaxaţi pentru că avem alegeri, nu pentru că rata de infecţie nu ne solicită măsuri mai drastice. De aceea spun că după alegeri trebuie să ne aşteptăm la măsuri mai drastice. Nu avem de ales, rata de infecţie creşte continuu”, a explicat expertul în sănătate publică.
De asemenea, în condițiile în care va apărea un vaccin, acesta precizează că nu toată populația va putea fi protejată și chiar și așa va trebui cel mai probabil să ne revaccinăm.
„Trebuie să fim conştienţi: chiar dacă va ieşi vaccinul, nu vom putea proteja toată populaţia, cu acest virus vom continua să trăim pe o perioadă lungă de timp. La şase luni, un an, probabil va trebui să ne revaccinăm. Virusul va continua să existe în populaţia nevaccinată. Deci, nu vom scăpa de acest virus, e aici să stea”, mai spune Răzvan Cherecheş.
Acesta consideră că redeschiderea restaurantelor reprezintă un risc mare și nu aceasta era soluția pentru industria HoReCa.
„Reprezintă un risc masiv. Soluţia nu era deschiderea restaurantelor, era sprijin pentru restaurante, un program de sprijin finanţat de stat, oferit pe termen lung, pentru că în momentul în care oamenii mănâncă şi sunt în acelaşi spaţiu, riscul de infecţie creşte masiv, creşte de multe ori. Asta nu a fost o măsură bazată pe dovezi, a fost o măsură pur politică, pur ca să mulţumească industria HoReCa.”
Sursă foto: INQUAM / Cristi Veșcan