Întâmplările din ultimele zile din România, când oameni furioşi au ajuns să scandeze împotriva medicilor, au şocat o ţară întreagă.
“Mulți dintre acești corona-sceptici, atunci când ajung la spital (…) dintr-o dată medicii nu mai sunt asasini”
Medicul Radu Ţincu, medic primar la Terapie Intensivă, secția Toxicologie a Spitalului de Urgență Floreasca din Bucureşti, spune cum se vede tot acest conflict artificial de cealaltă parte a baricadei.
“Este poate pentru prima dată, nu numai în România, ci poate în lume, când în timpul unei crize sanitare, ce poate fi echivalată cu un război, populația se revoltă contra celor care luptă pe front, ei sunt acuzați că ar fi asasini.
Ceea ce este interesant este că mulți dintre acești corona-sceptici, atunci când ajung la spital, fie ei, fie rudele, dintr-o dată medicii nu mai sunt nici asasini, nici criminali, nici hoți, sunt cei care trebuie să-i salveze. Este o scindare foarte periculoasă a societății”, a declarat medicul Radu Ţincu, într-o intervenţie la Realitatea Plus.
“Vom ajunge să stăm toată săptămâna în casă și de la ore din ce în ce mai mici”
Acesta a mai atras atenţia unui pericol extrem de real: oamenii care ies în stradă şi cer încetarea restricţiilor sunt tocmai cei care ne-ar putea obliga pe toţi să suportăm restricţii şi mai dure.
“Dacă vor continua și zilele următoare, probabil incidența va trece de 7,5 la mie si efectul va fi exact invers, vom ajunge să stăm toată săptămâna în casă și de la ore din ce în ce mai mici”, a mai declarat medicul bucureştean.
“Aceste proteste au fost generate de bâlbele guvernanţilor, de faptul că există multe semne de întrebare”
Partidul Social Democrat, aflat acum în opoziţie, profită de protestele românilor pentru a lansa săgeţi la adresa guvernanţilor. “Aici nu e vorba de politică, aici e vorba de disperarea unei părţi importante din populaţie”, crede Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD.
“Eu cred că aceste proteste au fost generate de bâlbele guvernanţilor, de faptul că există multe semne de întrebare inclusiv faţă de unele dintre măsurile spuse de guvernanţi şi atunci lumea a ieşit în stradă. În orice democraţie există acest drept al cetăţenilor de a protesta faţă de anumite decizii ale celor care conduc.
În schimb, nu sunt de acord cu acţiunile de azi-noapte târziu ale unei părţi dintre cei care au protestat. Violenţele nu cred că îşi au locul.(…) După un an de restricţii, oamenii sunt într-o stare de irascibilitate, au sărăcit, pentru că lumea a sărăcit în acest an, perspectiva nu e una foarte bună.
Aici nu e vorba de politică, aici e vorba de disperarea unei părţi importante din populaţie. (…) Lumea, duminică seară, a ieşit fără niciun fel de apel al vreunui partid politic. E dreptul lor să o facă. Eu nu cred că partidele politice trebuie să intervină să îşi pună un anumit gir pe aceste manifestaţii care trec dincolo de un cadru politic, dincolo de partizanatele politice din ţara noastră”, a declarat, marţi, Sorin Grindeanu.
Sursa foto: Pixabay