Președintele a susținut o scurtă conferință de presă după vizita sa de luni la Spitalul Universitar de Urgență București și a vorbit despre vaccinurile împotriva noului coronavirus, care trebuie să ajungă în România și despre campania de vaccinare pe care țara noastră o va susține în acest sens.
Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat luni începând cu ora 13:00, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Duminică, preşedintele a vizitat call center-ul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti amenajat la Arena Naţională.
„Cam toată lumea se va convinge de siguranța acestor vaccinuri și va dori să se vaccineze și în acest fel vom termina pandemia, pur și simplu. Deci, toate acestea sunt vești foarte bune”, a spus Iohannis.
După această vizită, președintele a susținut o scurtă conferință de presă și a răspuns cătorva întrebări pe care jurnaliștii prezenți i le-au adresat. Klaus Iohannis a fost întrebat despre date privind vaccinul anti-COVID-19 și despre campania de vaccinare din România.
„Știm sigur că sunt mai multe tipuri de vaccin care sunt în faze avansate de aprobare și este posibil ca la începutul anului viitor să avem mai multe tipuri care funcționează bine. Este posibil să avem 1-2 disponibile și în România în aceeași perioadă.
Noi cu toţii pornim de la premisa că vaccinarea populației în masă se va putea petrece undeva în primăvară, însă este clar că trebuie să așteptăm un pic pentru a avea descrierea exactă pentru fiecare vaccin, pentru ca medicii să decidă cine, ce vaccin primește, pentru ca efectul să fie optimal. Însă noi am făcut în ultimele săptămâni pași importanți în direcția consolidării strategiei de vaccinare. Ea este deja aprobată în guvern. Va fi aprobată în această săptămână și în CSAT.
Deja în cursul acestei săptămâni intenționez să vizitez un centru de vaccinare și în acest fel, lumea va putea să vadă că nu vorbim despre o teorie, ci vorbim despre un demers practic.
Deci, la noi, campania de vaccinare va fi o campanie de succes și chiar dacă mai sunt unii care comentează că poate vaccinul este nu știu cum, vă asigur că vaccinurile care se produc acum, pentru această campanie, sunt eficiente, sunt sigure și un lucru care cred că este important de știut: vaccinarea nu este obligatorie, dar eu sunt convins că prin rezultatele pe care le vom obține în primele luni de zile, cam toată lumea se va convinge de siguranța acestor vaccinuri și va dori să se vaccineze și în acest fel vom termina pandemia, pur și simplu. Deci, toate acestea sunt vești foarte bune”, a transmis Klaus Iohannis.
Ce a declarat Iohannis după vizita la call center-ul DSP Bucureşti
Amintim că, după vizita sa de duminică de la Call center-ul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti amenajat la Arena Naţională, Klaus Iohannis a afirmat că toţi voluntarii sunt „foarte bine” pregătiţi.
„În total 500 de voluntari lucrează aici şi vin în sprijinul efectiv al activităţii DSP. Am găsit acum, în această tură, foarte mulţi oameni şi tineri şi în plină putere. Am vorbit cu mulţi dintre ei şi toţi sunt foarte hotărâţi să îşi continue treaba. Foarte mulţi voluntari sunt studenţi la medicină şi am apreciat foarte mult această implicare. Îi felicit şi sunt convins că ei vor fi foarte buni medici după ce îşi termină studiile, implicarea lor deja este extraordinară. Am găsit şi medici rezidenţi şi medici şcolari şi medici de la DSP, lucrurile merg foarte bine în call center.
Am vrut să ştiu de la voluntarii de aici cum reacţionează oamenii care sunt sunaţi sau care sună aici pentru informaţii şi am constatat că toţi voluntarii sunt foarte bine pregătiţi, au o abordare calmă, foarte profesionistă şi ei reuşesc nu doar să obţină şi să dea informaţii, dar reuşesc să îi şi calmeze pe oamenii care, sigur, au problemele lor dacă sunt bolnavi şi, mai ales, dacă sunt infectaţi cu acest nou virus”, a declarat, duminică, şeful statului.