Cea mai proastă veste pentru românii care au decis să nu se vaccineze antiCOVID. Anunţul a venit chiar de la vârful Guvernului, de la vicepremierul Dan Barna. Acesta anunţă noi măsuri pentru a îndemna populaţia să se vaccineze.
Interzis pentru românii nevaccinaţi
Vicepremierul Dan Barna anunţă măsuri dure pentru românii nevaccinaţi. Urmează ca Guvernul să ia decizii drastice. Numărul celor care vor să se vaccineze a scăzut constant în ultimele săptămâni.
„Am discutat în ședința coaliției, au fost prezentate mai multe variante asupra căruia premierului și-a exprimat susținerea. Trebuie să venim cu măsuri pe măsura celorlalte state europene pentru a încuraja vaccinarea. Valul patru va avea un efect de stimul pentru populația care nu e împotriva vaccinului dar nu s-a vaccinat încă”, a anunţat Dan Barna.
Nu mai intri în mall dacă eşti nevaccinat
Cea mai drastică măsură este cea cu interzisul în mall în caz că nu te-ai vaccinat. „Mersul la mall în weekend să fie condiționat de vaccinare”, a spus Barna, care a continuat. „Dacă nu reușim să creștem procentul de vaccinare la nivel național o să avem probleme și prin urmare gândim tot felul de măsuri pentru a încuraja populația să se vaccineze”, a subliniat vicepremierul.
Guvernul nu ia în considerare stimulente în bani pentru vaccinare, dar ar putea fi acordare vouchere, bonuri sau să fie organizată o tombolă dedicată mediului rural. „Vaccinarea este singura soluție, nu avem altă șansă decât să creștem numărul persoanelor vaccinate”, a transmis Dan Barna.
În total, de la începutul campaniei naționale de vaccinare, în decembrie 2020, și până în prezent, în România au fost vaccinate 4.918.657 de persoane, dintre care 4.762.837 cu schema completă. Cu doar 24,5% din populație vaccinată, România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană ca procent din populație vacciantă, o situație mai rea fiind înregistrată doar în Bulgaria.