Deși se vorbește de descentralizare și de o absorbție mai bună a fondurilor UE, noua împărțire administrativă riscă să fie doar o nouă gaură neagră într-un aparat bugetar și așa stufos. Miza acestei regionalizări ar fi, conform calculelor Caapital, de 13 miliarde de euro.
Deutsche Welle arată că în România se manifestă un curent de opinie moralizator, potrivit căruia regionalizarea ar trebui să fie o formă de epurare a „baronilor” locali, care sunt consideraţi a-priori ca ceva negativ.
Se spun îndeobşte două lucruri despre regionalizare:
1. că „baronii” locali pun piedici
şi
2. că regionalizarea va sfârşi prin a crea „super-baroni”.
Prima afirmaţie este adevărată în măsura în care liderii politici locali caută să-şi conserve o situaţie avantajoasă, dar în cele din urmă nu poate fi o scuză pentru eşecul procesului de regionalizare. Presa a relatat în repetate rânduri și a pus pe tapet marile afaceri și interese ale marilor baroni locali, de la Mischie până la Oprișan, de la Mazăre până la Pinalti. Între timp unii baroni locali, așa cum au fost denumiți de presă au fost înlocuiți cu oameni din eșalonul 1 a partidelor de guvernare, vezi cazul Dragnea, la Teleorman, ajuns între timp vicepremier.
Liderii locali au un rol important şi ei trebuie cooptaţi în acest proces într-un efort de cooperare. O regionalizare nu poate fi concepută ca o reformă împotriva unor interese locale, ci dimpotrivă, ca o potenţare a lor. Câtă vreme vorbim de interese politice şi economice legitime, atunci este firesc ca liderii administraţiei locale să aibă sentimentul că regionalizarea se va produce în favoarea lor, mai scrie DW.
Prin urmare, numai o regionalizare gândită într-un spaţiu izolat, după considerente abstracte, ideologice poate avea ca urmare o radicală opoziţie a liderilor locali. Sigur că există şi opoziţie iraţională dictată de o viziune îngustă dar, în ansamblu, o regionalizare creată prin cooperare, are bune şanse să fie dusă la bun sfârşit. Termenul însuşi conţine o dezavuare puternică mai înaintea oricărei verificări. Se petrece în anii aceştia ceea ce se întâmpla prin anii `90 cu primii întreprinzători particulari, cu „buticarii” care au fost trataţi cu dispreţ de presa idealizantă şi de o parte însemnată a societăţii ancorată într-o seculară mentalitate anti-comercială.
A ţinut de istoria însăşi a modernizării României această brutală înfruntare a capitalismului comercial cu o societate predominant ţărănească, pe care comunismul a îngheţat-o timp de 40 de ani. Or, aşa cum „buticarii” de ieri au fost pionierii transformării societăţii şi a recuperării spiritului comercial (proces neîncheiat nici astăzi, după cum se vede cel mai bine în turism), „baronii” locali sunt pionierii descentralizării şi autonomiei locale. Un lider puternic în teritoriu este mai apt să se opună tendinţelor centraliste decât unul servil.
Prin urmare, „baronii” locali sunt demonizaţi, mai înainte de a fi deconspirate eventuale afaceri necinstite, în virtutea unei gândiri politice centraliste. Există o alianţă secretă între centralismul politic şi spiritul moralizant, căci se crede iarăşi, în mod necritic, că integritatea poate fi mai uşor apărată într-un regim politic bine controlat de la centru. De exemplu, un politician de la PDL, Adrian Papahagi, dădea o expresie foarte clară a acestei gândiri, propunând anul trecut ca regiunile să fie conduse de guvernatori numiţi de la Bucureşti.
În sfârşit, a doua propoziţie, aceea privitoare la crearea unor „super-baroni”, a apărut în succesiunea celei dintâi şi exprimă de fapt aceeaşi reticenţă funciară faţă de autonomiile locale. Pretinsa apariţie a „super-baronilor” are rostul de a întreţine spaima faţă de regionalizare şi, în cele din urmă, de a bloca întregul proces.
<
