Aplicarea Ordonanţei de Urgenţă 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, fără a i se aduce modificările propuse de bănci, ar putea aduce mari neajunsuri economiei româneşti, pierderile băncilor fiind de circa 600 milioane de euro în acest an, a declarat, luni, la un simpozion, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea.
‘Sigur, noi am atras atenţia că, dacă legea va ieşi într-o anumită manieră, există riscul să se întâmple anumite lucruri. Recent au fost date publicităţii şi cifrele pe care Banca Naţională le-a coagulat, le-a calculat pentru întregul sistem bancar, respectiv care ar fi nivelul veniturilor care nu se vor realiza de către sistemul bancar în anul acesta, într-o perioadă de şase luni de zile. Cifra este de circa 600 milioane de euro, pentru o jumătate de an.Este o cifră care nu ar trebui să lase indiferent pe nimeni. Mă refer la faptul că, dacă aceste venituri nu se realizează, cu siguranţă sistemul bancar nu va mai avea profit şi (se va diminua – n.red) venitul la bugetul statului din impozitele plătite de marele contribuabil care este sistemul bancar (…)’, a spus Gheţea.
Acesta a precizat că, în unele cazuri, bpncile nu vor putea suporta aceste pierderi.
Poziţia băncilor a fost ‘întotdeauna pozitivă’
‘Probabil, în unele cazuri, vor fi bănci cu pierderi practic insurmontabile, ceea ce va duce la o situaţie fără precedent în România. Sunt păreri personale. Probabil, mediul de afaceri creat în România va fi mult diferit de mediul de afaceri din alte ţări din zonă şi bănuiesc aceasta va atrage atenţia investitorilor în domeniul bancar mai mult spre acele ţări decât spre România. Şi, nu în ultimul rând, dacă o să avem un sistem bancar slab, acest fapt nu va ajuta cu nimic economia, din contră, va crea mari probleme’, a spus preşedintele ARB.
Reprezentantul comunităţii bancare a subliniat că, în legătură cu Ordonanţa 50, poziţia băncilor a fost ‘întotdeauna pozitivă’, aceasta afirmând că ‘Directiva 48 europeană trebuie transpusă în legislaţia noastră aşa cum este, fără niciun fel de ajustări’.
Potrivit lui Gheţea, Ordonanţa nu a ţinut însă cont de punctul de vedere al băncilor, iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a ignorat total poziţia comunităţii bancare.
‘Au avut loc discuţii, după, (…) şi am încercat unele lămuriri, încercăm în continuare unele lămuriri cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi, din păcate, poziţia dânşilor, cel puţin până în momentul ăsta, a rămas neschimbată – Ordonanţa trebuie promovată aşa cum este’, a explicat Gheţea.
Confuzie în mintea celor opt milioane de clienţi
Referindu-se la motivele pentru care băncile susţin că Ordonanţa 50 nu trebuie promovată spre promulgaere în actuala formă, preşedintele ARB a precizat că ‘practic, începând cu 21 iunie 2010, băncile au trecut la aplicarea Ordonanţei, în concordanţă cu litera Ordonanţei şi cu precizările scrise primite de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, precizări transmise Asociaţiei Române a Băncilor şi difuzate prin asociaţie la toţi membrii. Din păcate, dezbaterile ulterioare, opiniile ulterioare, au adus în discuţie diverse interpretări (ale Ordonanţei – n.red). Ceea ce este şi mai periculos este că, în unele momente, Autoritatea a spus că Ordonanţa nu trebuie schimbată chiar dacă a transmis altceva în scris’.
‘Lucrul acesta creează confuzie în mintea celor opt milioane de clienţi care au credite la bănci şi care, bineînţeles, că sunt de acord cu cineva care le spune că, legea poate fi interpretată, astfel încât în loc de o dobândă de 8 la sută să aibă una de 4 la sută. Sau când legea le spune că au drepturi suplimentare cei care sunt divorţaţi sau dacă dovedesc că au concediu de odihnă prelungit sau dacă li s-a redus salariul cu cel puţin 15 la sută. Vă amintesc că 1,4 milioane de cetăţeni au salariul redus acum, temporar, cu 25 la sută’, a adăugat Radu Graţian Gheţea.
În final acesta a spus că Asociaţia Română a Băncilor doreşte ca Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să se aplece asupra propunerilor ARB de modificare a Ordonanţei, modificări care nu vizează altceva decât punerea ei într-o formă care corespunde cu ceea ce a declarat Autoritatea.
SURSA: Agerpres