Ambițiosul program „Green Deal”, prin care UE ar urma să devină neutră climatic până în 2050, are un capitol special în ultima ediție a raportului de țară al Comisiei Europene pentru România. Acesta este dedicat tranziției energetice și finanțării costurilor din Fondul de Tranziție Justă al Comisiei și este destinat zonelor care vor fi cele mai afectate de acesta.

Potrivit raportului, cei mai afectați de tranziție vor fi minerii din Valea Jiului și cei din Oltenia. Pe lângă aceștia, Comisiei estimează că în această situație vor fi și alți angajați români, din alte județe mai industrializate ale țării.

Județele care sunt afectate

„În județele Dolj, Galați, Prahova și Mureș există un număr semnificativ de angajați în producția energiei termice și energiei electrice pe bază de combustibili fosili și în industria prelucrătoare și industria grea (chimicale, procesarea metalelor,ciment, fertilizatori, etc.), care sunt energointensive. Întrucât se preconizează că sectoarele identificate vor trece prin schimbări legate de tranziția energetică, se justifică intervenția FTJ și în aceste zone geografice pentru a sprijini reconversia acestora. Este de așteptat ca în aceste patru județe să apară concedieri semnificative, care ar putea să nu fie absorbite în totalitate prin crearea de noi IMM-uri sau dezvoltarea lor, așa că ar putea fi luată în considerare și sprijinirea investițților productive ale companiilor mari”, a transmis Comisia, potrivit economica.net

Fondul pentru Tranziție Justă este un instrument al Comisiei Europene prin care se vor finanța proiecte în regiunile afectate de tranziția energetică, în special cele miniere. În acest scop, România are alocate 750 de milioane de euro, bani nerambursabili.