Vor fi daţi afară pe capete! Anunţul momentului din Guvern. Vor apărea în toate domeniile
Vești proaste pentru acești români. Anunțul a fost făcut de vicepremierul României, Kelemen Hunor. Acesta a vorbit despre restructurările care vor avea loc în sistemul public.
Mai exact, potrivit acestuia, vor exista reforme în cele mai importante segmente. Totodată, el a subliniat faptul că numărul de personal va avea și el de suferi și va fi redus. Vicepremierul a mai adăugat că un exemplu de acest tip este Primăria Capitalei care a început deja o reformă.
Guvernul pe de altă parte a lansat în dezbatere publică desființarea inspectoratelor în construcții. Vicepremierul susține că nu este nevoie de dublarea celor județele la nivel regional.
„Vor fi reforme în toate segmentele importante și în unele zone vor fi restructurări de a reduce și numărul de personal. De exemplu, situația din Primăria Generală, primarul deja a început o reformă. Noi am lansat în dezbatere publică desființarea inspectoratelor de stat în construcții, cele regionale. Nu e nevoie de dublarea celor județene la nivel regional”, a spus Kelemen Hunor, la Antena 3.
Vor apărea în toate domeniile
Totodată, vicepremierul a mai adăugat că astfel de situații vor apărea în toate domeniile, însă a precizat că nu vro fi făcute disponibilizări precum în anul 2010, în timpul crizei economiei globale.
El a mai adăugat că pe lângă restructurări, există foarte multe posturi libere în domeniul Educației și în Sănătate.
„Astfel de situații vor apărea în toate domeniile, dar asta nu înseamnă că vor fi disponibilizări generale cum au fost în 2010 când era criza economică globală. Reforme și restructurări vor fi, iar acest lucru va însemna și o schimbare de perspectivă în ceea ce privește numărul de angajați. În Educație sunt foarte multe posturi libere, în Sănătate ai nevoie și e necesar un personal“, a mai precizat Kelemen Hunor.