Nu mai scapă nimeni! Bărbaţii cu vârsta între 18 şi 27 de ani, care ar încerca să scape de recrutarea în Armată, au primit o veste cruntă, în urmă cu foarte puţin timp.
Autoritățile de la Moscova au început să utilizeze camerele de recunoaștere facială pentru a depista tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani care fug de recrutarea în armată.
Șeful biroului de recrutare din Moscova a confirmat implementarea acestei măsuri într-un interviu acordat marți, 18 aprilie, pentru agenția de presă TASS.
Informația a survenit la numai câteva zile după ce președintele Vladimir Putin a semnat o lege care facilitează mobilizarea rușilor în armată.
Tinerii cu vârste între 18 și 27 de ani, obligați să se înroleze în armată
Noua lege prevede că un rezervist poate fi mobilizat printr-un simplu e-mail sau dacă ordinul este predat unui terț. Până în prezent, convocările trebuiau predate personal celui vizat.
Poliția îi poate prinde pe cei care fug de recrutarea în armată, iar refuzul poate fi pedepsit cu închisoarea. Mai mult, administraţia financiară, universităţile şi alte organisme publice sunt obligate să furnizeze informaţiile personale aparținând mobilizaţilor.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, cei care refuză să de înroleze nu se vor mai putea angaja, nici măcar în sectorul privat, și nici nu își vor mai putea deschide afaceri. De asemenea, nu li se vor da împrumuturi, nu își vor putea înmatricula mașinile și nu vor mai putea cumpăra locuințe.
Aceste măsuri îi vizează, totodată, și pe rușii care au fugit din Rusia din cauza temerilor de a fi mobilizați și lucrează de la distanță.
În baza decretului semnat de Vladimir Putin în septembrie 2022, au fost mobilizați aproximativ 300.000 de bărbați, susțin autoritățile ruse. Această mobilizare a generat însă proteste și fuga multor ruși în străinătate.
Acum, Kremlinul este suspectat că ar intenționa să ordone un nou val de mobilizare, mai amplu decât cel din toamna anului trecut.
Legea este valabilă pentru toți bărbații între 18 și 60 de ani
Noua lege arată și că toate convocările vor apărea într-un registru special unificat al tuturor persoanelor obligate să efectueze serviciul militar, iar la 7 zile de la publicare, acestea vor fi considerate automat înmânate.
Ministerul Dezvoltării Digitale a spus că versiunea integrală a registrului va apărea de-abia în toamnă, însă rușii înscriși pe Gosuslughi sunt deja convocați digital. Amintim că Gosuslughi este site-ul serviciilor publice, folosit de către ruși pentru a plăti facturile la utilități, amenzi și taxe la stat, pentru a se înscrie la medic, a pune întrebări la IRS sau la poliție.
Legea nu se aplică doar celor recrutați, ci și tuturor bărbaților ruși cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani care trebuie să îndeplinească serviciul militar și, prin urmare, pot fi supuși mobilizării.