Vor fi luați în armată! Bărbații cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani din această țară sunt direct vizați. O nouă decizie de înrolare a venit chiar acum. Despre ce este vorba?
Președintele ucrainean, Volodimir Zeleneski, a precizat că va țara sa va începe în curând contraofensiva pentru recuperarea teritoriilor ocupate de Federația Rusă.
„Dar nu vă așteptați să anunțăm într-o zi că începem mâine! Planurile mizează pe surpriză, fiind menite să nu dea timp inamicului să reacționeze”, arată adjuncta ministrului ucrainean al Apărării.
Kievul a dat spre publicare imagini de la instrucția voluntarilor din Garda Ofensivă. Acest program are o durată de două luni, dar este foarte dur. În acest program, cei înscriși își dezvoltă mai multe abilități, de la intervenții medicale elementare, la folosirea puștilor cu lunetă și la folosirea mitralierelor. De asemenea, ei vor învăța și diverse tactici de luptă complexe.
Un voluntar a declarat că ei urmează protocoalele MARCH, subliniind că „esențial e să aplici garou, să cureţi şi să bandajezi. Pentru că, de cele mai multe ori, oamenii mor din cauza pierderii de sânge”.
Voluntarii sunt ghidați de brigada de elită Spartan, cea care a apărat regiunea Harkov. Aici îl întâlnim pe cel poreclit Bizonul, care înainte de război era actor. El a precizat că la acea vreme el juca, de cele mai multe ori, roluri unor băieți răi deoarece îl ajuta fizicul.
Un nou val de recrutări
Contraofensiva pentru recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia implică o nouă recrutare a ucrainenilor. În primă fază sunt luați în considerare cei cu vârstele cuprinse între 20 și 40 de ani. Presa internațională scrie că această contraofensivă ucraineană este foarte așteptată la nivel mondial și că noii recruți vor avea o contribuție esențială în acest proces.
Președintele ucrainean a mai spus că se analizează atent desfășurarea ostilităților în cele mai importante zone.
„Linia frontului este prioritatea absolută. De asemenea, pregătim în mod activ noi brigăzi şi unităţi care vor dovedi pe front ce pot. Aspecte legate de susţinerea, instruirea şi integrarea lor în planul general de apărare sunt discutate până în cel mai mic detaliu în cadrul reuniunilor Statului Major”, a precizat liderul de la Kiev.
În plus, Statele Unite au declarat că vor începe în viitorul apropiat să instruiască soldații ucraineni pentru a opera tancurile Abrams. În urma întâlnirii de la Ramstein, Germania, șeful Pentagonului a precizat că Ucraina a achiziționat peste 230 de tancuri și 1.550 de vehicule blindate în ultimele luni.
A fost aprobată colaborarea cu Ucraina
În schimb, ministrul ucrainean al Apărării a dezvăluit că agenția de achiziții a NATO a aprobat colaborarea cu Ucraina. Având în vedere că potențiala aderare a Ucrainei la NATO este în prezent un subiect de dezbatere semnificativă în cadrul Alianței, șeful Pentagonului a subliniat acest aspect.
Peste 3.000 de persoane au fost evacuate sâmbătă în Belgorod, Rusia, după ce a fost descoperită o bombă neexplodată. Este posibil ca bomba să fi fost un proiectil aruncat de un bombardier rusesc, așa cum s-a întâmplat joi seară, când o bombă rătăcită de un Suhoi-34 a explodat în centrul orașului.