Anumiți români vor avea posibilitatea de a-și suspenda ratele la bănci. Oficialii au anunțat că această măsura va fi aplicabilă de la data de 1 septembrie. Pentru aceeași români se vor aplica și alte măsuri. Despre ce este vorba, de fapt?
Suspendarea ratelor bancare. Fermierii o vor putea face din 1 septembrie, promite Guvernul
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat pe 16 august că, începând cu 1 septembrie, va intra în vigoare o serie de măsuri destinate sprijinirii fermierilor români, printre care se numără și suspendarea ratelor bancare.
Această decizie vine ca parte a unui plan mai amplu de suport pentru sectorul agricol, grav afectat de condițiile economice și climatice dificile din ultima perioadă.
Florin Barbu a subliniat importanța acestei măsuri, menționând că fermierii vor beneficia de suspendarea ratelor bancare, ajustată cu 2% plus ROBOR. Aceasta va fi aplicată pentru un an, oferind astfel un respiro esențial agricultorilor, scrie Agrointel.ro.
Despăgubirile vor fi plătite din 15 octombrie
Suspendarea ratelor bancare. În plus, ministrul a dezvăluit că pentru prima dată, despăgubirile pentru pagubele suferite de fermieri vor fi plătite în 15 octombrie, spre deosebire de anii anteriori când acestea erau achitate în anul următor.
De asemenea, se va oferi asigurare de stat pentru 7 milioane de hectare, contribuind astfel la stabilitatea financiară a sectorului agricol.
Florin Barbu a explicat că această măsură este necesară pentru a oferi fermierilor posibilitatea de a se concentra pe muncile agricole fără presiunea plății ratelor și dobânzilor.
Într-o declarație recentă la emisiunea Agrostrategia, ministrul a subliniat că suspendarea ratelor va fi impusă fără necesitatea acordului băncilor, ca o decizie politică menită să sprijine agricultura românească în fața dificultăților economice și climatice.
„Trebuie să lăsăm fermierii să fie relaxați, astfel încât să se preocupe de muncile agricole, să poată însămânța și să înființeze culturile de toamnă. Este esențial să oferim acest sprijin pentru a permite agricultorilor să își recupereze investițiile și să continue activitatea”, a declarat Florin Barbu.
Măsura suspendării ratelor va dura un an
Suspendarea ratelor bancare. Ministrul a mai spus că este important să se discute și cu băncile pentru a asigura că perioada de suspendare a ratelor se aliniază cu perioada de rambursare a creditului, astfel încât fermierii să înceapă să plătească în august 2025, dar cu o prelungire corespunzătoare a termenului de rambursare.
Mai mult, Florin Barbu a mai spus că va avea o discuție cu ministrul Finanțelor pentru identificarea sumelor necesare despăgubirilor pentru calamități.
Nu în ultimul rând, acesta a mai spus că atât el, cât și ministrul Finanțelor, au datoria de a găsi resursele necesare pentru sprijinirea fermierilor afectați.
”Se va da Ordonanță de Urgență pe un an, adică până la 1 august 2025. Această perioadă trebuie să fie de un an de zile. Este normal să fie de un an de zile pentru ca fermierii să poată recolta culturile de toamnă și să poată să înceapă să își plătească ratele.
Dar trebuie discutat și cu băncile pentru că perioada de suspendare să fie de un an de zile, iar rambursarea creditului să crească cu un an de zile și atunci fermierii să înceapă să plătească cu 1 august 2025 dar perioada de rambursare să crească perioada în care ratele au fost suspendate.
Această ordonanță trebuie să fie foarte clară: doar prelungirea rambursării creditelor pe un an de zile pe cât are loc suspendarea plății ratelor și a dobânzilor. Eu trebuie să informez primul ministru, trebuie să am o discuție și cu ministrul de finanțe pentru că după aprobarea acestei ordonanțe, obligatoriu trebuie să plătim calamități către fermieri.
Eu cu ministrul de finanțe avem datoria să identificăm aceste sume pentru că, așa cum spuneam, putem avea aproape două milioane de hectare atât culturi de toamnă, cât și culturi de primăvară afectate, iar fermierii români trebuie să fie ajutați în această perioadă, iar datoria mea ca ministru și a ministrului de finanțe e să găsim sumele necesare”, a mai punctat ministrul.