Vești bune pentru români. Persoanele aflate la prima angajare ar putea fi scutite de taxe, potrivit unui proiect depus recent la Senat. Mai mult, ucenicii, elevii și studenții care își găsesc un loc de muncă ar putea primi stimulente fiscale.
Ar putea fi scutiți de taxe. Un proiect depus recent la Senat prevede stimulente fiscale pentru persoanele aflate la prima angajare. Totodată, sunt vizați și elevii, studenții și ucenicii care își găsesc un loc de muncă.
Persoanele aflate la prima angajare ar putea fi scutite de taxe
Potrivit inițiatorilor, scopul măsurii este încurajarea participării tinerilor pe piața forței de muncă prin reducerea taxelor salariale datorate statului. Totuși, există anumite condiții.
Proiectul a fost depus recent la Senat. Acesta ar putea fi dezbătut de viitorul Parlament care va fi votat în toamnă.
Inițiatorii își fundamentează propunerea în baza creșterii ratei șomajului în rândul tinerilor
De asemenea, inițiatorii își fundamentează propunerea în baza creșterii ratei șomajului în rândul tinerilor. Situația economică din România este îngreunată și de faptul că tot mai mulți tineri pleacă să lucreze în străinătate. Ei sunt nemulțumiți de ofertele prezente în țară.
În același timp, accesarea unor locuri de muncă devine tot mai dificilă. Acest lucru are la bază factori diverși. Motivele principale sunt:
- lipsa experienței în muncă;
- nepotrivirea studiilor absolvite cu oferta de pe piața forței muncă.
Se propune scutirea de la plata impozitului pe venit pentru ucenici, elevi, studenți și persoanele aflate la prima angajare
Proiectul depus recent la Senat propune scutirea de la plata impozitului pe venit pentru:
- ucenici;
- elevi;
- studenți;
- persoanele aflate la prima angajare.
Scutirea va fi valabilă timp de 24 de luni
Scutirea va fi valabilă în cazul persoanelor aflate la prima angajare doar pentru partea din venitul brut de până la nivelul salariului minim brut pe țară. Totodată, măsura va fi valabilă timp de 24 de luni.
Totodată, este luată în considerare și scutirea parțială de contribuția la pensii și la sănătate tot pe o perioadă de doi ani și în condiții similare.
Trebuie menționat că proiectul nu face nicio referire la contribuția asiguratorie pentru muncă. Astfel, aceasta va rămâne aplicabilă persoanelor indicate mai sus.
Totuși, taxele salariale vor fi mai mici, având în vedere toate scutirile. Acest lucru ar convinge patronii să facă mai multe angajări.
Amintim că măsurile propuse trebuie adoptate de Senat. Ulterior, trebuie adoptate și de Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz, pentru a putea fi aplicate.