Vor ieși mai devreme la pensie! Intră în vigoare de AZI, 28 iulie. Decizia a apărut deja în Monitorul Oficial

pensii

SURSA FOTO: Dreamstime

Se reduce vârsta de pensionare în România. Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial și se va aplica de joi, 28 iulie. Ce români sunt vizați de noua măsură și ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a putea beneficia de pensionarea anticipată, fără penalități?

Vârsta de pensionare va fi redusă în România. Este informația momentului pentru toți cei care vor să profite de pensionarea anticipată. Noua măsură intră în vigoare de mâine, 28 iulie. Hotărârea care prevede această posibilitate de reducere a vârstei de pensionare a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

De măsura pensionării anticipate fără penalizare nu vor beneficia, însă, toți românii. Ea este valabilă doar pentru anumite categorii de pensionari. Sunt vizați cei care locuiesc în zonele extrem de poluate, adică în localitățile cu un grad foarte mare de poluare.

Decizia a fost luată după ce Parlamentul României a modificat legislația privind pensionarea anticipată la începutul lunii mai, mărind numărul localităților cu poluare foarte ridicată din țara noastră. Măsura s-a dorit a veni în sprijinul celor care vor să iasă mai devreme la pensie din cauza acestor norme.

Românii care pot ieși mai repede la pensie fără a suporta alte penalizări

Astfel, românii din acele zone pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme față de vârsta standard de pensionare, fără a suporta alte penalizări în momentul în care ies la pensie anticipat, așa cum legislația în vigoare permite în acest moment.

Potrivit Legii nr. 258/2022 publicată în Monitorul oficial, locuitorii din alte trei localități aflate pe lista celor poluate, dar și cei din apropierea lor (cei de pe o rază de opt kilometri) vor putea de joi să iasă la pensie cu doi ani mai repede, fără să sufere penalizări. Este vorba despre cei care locuiesc în localități din județul Neamț, județul Harghita, dar și județul Gorj.

Românii care pot ieși mai repede la pensie sunt cei din Turburea, judeţul Gorj, din Borsec, judeţul Harghita, și cei din Grinţieş, judeţul Neamţ. De mâine, 28 iulie cei care fac parte din localitățile din aceste județe cu un grad foarte mare de poluare pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme față de vârsta standard.

Toate pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023

În context, trebuie amintit că ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a dat asigurări că toate pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023.

„Cu siguranţă, pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023. Cu cât vor creşte, acest răspuns va veni în urma „votului” în care economia funcţionează în acest an. Dar, cu siguranţă, o creştere va fi, astfel încât erodarea de putere de cumpărare suferită cel puţin pe al doilea semestru să fie compensată”, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor.

În altă ordine de idei, trebuie amintit că românii care au nevoie de vechime în muncă pentru pensie îşi mai pot cumpăra această vechime până în vara anului 2023, apoi legislația nu mai permite acest lucru. Astfel, cei care nu au vechimea necesară în acest moment mai pot cumpăra vechime doar până în luna august a anului viitor inclusiv, adică cei care nu au până la 15 ani vechime, cât prevede legea în prezent. În acest moment legislația pentru ieșirea la pensie prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limita de vârstă.