Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus, duminică seară, când și în ce mod vor ajunge cardurile cu ajutoare în valoare de 250 de lei la pensionarii cu venituri mici.
„Cardurile deja se emit, se inscripţionează. Sunt patru etape – emiterea, inscripţionarea cu date cu caracter personal, distribuirea cardurilor prin Poşta Română şi ulterior confirmării primirii cardurilor de către cetăţenii care se încadrează în această măsură – alimentarea cardurilor cu sumele aferente aceste măsuri.
Cardul va fi livrat acasă, la fiecare persoană din baza de date pe care o avem, după care vor fi alimentate cu sumele aferente.
La furnizori se pot achiziţiona cu aceaste carduri stric doar alimente. Este acea măsură care va fi până la sfârşitul anului 2022, până la 31 decembrie. Se acordă din două în două luni şi probabil vom ajunge în situaţia că dacă vor fi situaţii în care nu vor primi cardurile în perioada 1-30 iunie, nimeni nu trebuie să intre în panică.
Sumele vor fi imediat virate pe card imediat ce vom avea confirmarea că cetăţenii au primit cardurile acasă”, a declarat Marius Budăi.
Ce se întâmplă cu ajutorul de 700 de lei?
Marius Budăi a vorbit și despre ajutorul financiar de 700 de lei. Ministrul Muncii a spus că se lucrează la „calculul sumelor şi la tipărirea spre sfârşitul lunii a taloanelor de pensie, astfel încât în perioada 1 – 15 iulie să primească şi acest sprijin din partea Guvernului României, aşa cum a decis coaliţia de guvernare”.
„Cei până în 1.500 de lei vor primi cardul de 250 de lei şi această sumă de 750 de lei o singură dată în luna iulie. Ceilalţi 250 de lei, aşa cum am menţionat, vor fi acordaţi până în decembrie 2022”, a mai explicat Marius Budăi.
Când vor ajunge cardurile la pensionari?
Marius Budăi a afirmat că voucherele de 250 de lei vor fi acordate pensionarilor în lunile iunie, august, octombrie şi decembrie.
„Lucrăm, aşa cum a spus preşedintele Marcel Ciolacu, la două pachete, unul social şi unul economic pentru că ştim cu toţii situaţia nu este tocmai bună în lume, nu nuami în România, fiind direct afectaţi din cauza conflictului armat din Ucraina.
Lucrăm în continuare la aceste măsuri. Căutăm soluţii de când am intrat la guvernare. Atunci când vom avea o decizie clară luată în coaliţia politică, vom comunica transparent.
Ar trebui să fim inconştienţi să nu punem în discuţie o asemenea măsură mai ales în asemenea situaţii.
Pensiile încă în România, nivelul pensiilor în România este foarte mic, iar această criză economică, această avalanşă a preţurilor loveşte în primă fază în categoriile vulnerabile. Printre pensionari sunt persoane care fac parte din această categorie vulnerabilă.
Trebuie să avem grijă de tot ce înseamnă senior în România. Nici nu vrem să dăm public anumite speranţe pe care ulterior să nu le îndeplinim şi să dezamăgim”, a spus ministrul Muncii, la România TV.