Marii investitori imobiliari precum Immoeast, Ţiriac Imobiliare, Băneasa Investments, TriGranit sau AFI Europe, care au început să îşi pună planurile în practică în perioada de vârf a pieţei locale, se află acum pe muchie de cuţit. Majoritatea şi-au amânat proiecte care implică investiţii de sute de milioane de euro. Vor fi înlocuiţi aceşti giganţi cu alt tip de investitori după criză sau vor continua să domine piaţa tot ei?

capital.ro a realizat o analiză a investiţiilor demarate de aceştia în 2007 şi a planurilor pe care le-au amânat pentru vremuri mai bune.

„Mă aştept să intre şi alte companii pe piaţă, pentru a creşte competiţia. De obicei în perioade de criză se nasc şi alţi actori, iar cei care nu sunt prezenţi pe piaţă vor căuta oportunităţi şi îşi vor asuma riscul de a intra pe o piaţă nouă. Noi discutăm deja cu nişte fonduri de investiţii mari care vor să intre pe piaţa românească“, a declarat pentru capital.ro Radu Lucianu, country managerul CB Richard Ellis-Eurisko.

Immoeast, pregătit să vândă cât mai mult

Fondul austriac de investiţii Immoeast, a cărui portofoliu are cea mai mare expunere pe România, respectiv 13%, este pregătit de vânzarea unei părţi considerabile din activele imobiliare deţinute în România, pentru a-şi reduce expunerea pe această piaţă.

„Am supra-investit în unele ţări precum România sau sectorul comercial din Moscova. Nu suntem forţaţi să vindem şi vom vinde pentru a ne restructura portofoliul după cum dorim“, a declarat recent Eduard Zehetner, CEO-ul  companiei.

Fondul a anunţat încă de la începutul anului că este în negocieri pentru anularea a o serie de parteneriate pe piaţa locală care vor conduce la vânzări de proprietăţi din portofoliu în acest an, după ce a renunţat deja la două din cele mai mari parteneriate în care erau implicate companiile European Future Group şi S+B Gruppe.

Immoeast deţine 72 de proprietăţi pe piaţa românească, în valoare totală de 750 milioane euro, reprezentând circa 13% din portofoliul grupului. România este cea mai mare piaţă pentru Immoeast. Oficialii fondului au mai anunţat în septembrie că sunt constrânşi în privinţa vânzării în pierdere a activelor şi că nu vor vinde sub preţul de investiţie.

Ţiriac a amânat proiecte de peste un miliard de euro

0-43997-grafic.jpgDezvoltatorul Ţiriac Imobiliare, controlat de omul de afaceri Ion Ţiriac, a puse „on hold“ majoritatea proiectelor imobiliare anunţate anii trecuţi, care aveau o valoare de piaţă estimată la peste un miliard de euro, şi nu le va mai începe decât în momentul în care piaţa se va reface.

Ţiriac mai lucrează, alături de germanii de la LBBW Immobilien, la proiectul Residenz din Chitila, unde au început lucrările la faza a patra şi ultima din ansamblu. Totodată, compania are în dezvoltare şi ansamblul de locuinţe de lux Stejarii. „Strategia Ţiriac Imobiliare prevede punerea «on hold» a proiectelor pentru care lucrările nu au început, pentru că vrem să vedem cum evoluează piaţa“, a anunţat Bjarne Virenfeldt, CEO-ul Ţiriac Imobiliare.

Popoviciu a amânat cu un an lucrările etapei a doua din Băneasa Rezidenţial

Compania Băneasa Investments, controlată de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu, Radu Dimofte şi Sorin Creţeanu, a amânat începerea celui de-al doilea stadiu de dezvoltare al zonei rezidenţiale din cadrul Proiectului Băneasa, „deoarece clienţii nu au bani“.

„Faza a doua a zonei rezidenţiale a fost amânată pentru primăvara anului viitor. Noi nu avem probleme cu finanţarea, clienţii au. Anul viitor trebuie să fie mai bine, din acest punct de vedere“, a declarat Alin Negulescu, directorul de vânzări al Băneasa Rezidenţial.

Construcţia la cea de-a doua fază a proiectului cuprinde un număr de 600 de unităţi locative, printre care şi 50 de penthouse-uri. Începerea lucrărilor a fost programată iniţial pentru primăvara anului 2008. Prima etapă a proiectului, care cuprinde 227 de apartamente, a fost vândută în totalitate.

Băneasa Rezidenţial reprezintă circa 60% din suprafaţa totală a Proiectului Băneasa şi va oferi la finalizare, un număr de 4.500-5.000 de unităţi locative. Lucrările la zona rezidenţială au început în iunie 2005 şi au ca termen de finalizare anul 2015. Până acum au fost investite 60 mil. euro în zona rezidenţială a proiectului, 35 mil. euro în zona de birouri şi 150 mil. euro în mall-ul Băneasa Shopping City.

TriGranit şi-a reluat planurile, după o pauză de refacere

TriGranit a cumpărat în perioada de glorie a pieţei imobiliare româneşti terenuri în suprafaţă totală de 381,5 hectare şi se situează pe locul 2 în topul celor mai mari proprietari de teren din România, după Gigi Becali – care deţine 484 de hectare.

Dezvoltatorul maghiar TriGranit Development a reluat în 24 iunie lucrările la centrul comercial Polus Center Constanţa, după ce compania şi-a restructurat linia de finanţare şi a renunţat la antreprenorul general. Lansarea mall-ului a fost amânată cu un an şi jumătate.

Planurile cu privire la al treilea mall, în Braşov, au fost amânate pentru anul viitor, în prezent compania fiind în negocieri cu un consorţiu de bănci, pentru finanţarea proiectului.

În 2007, TriGranit a finalizat mall-ul Polus Center din Cluj-Napoca, în urma unei investiţii de 140 mil. euro. Centrul comercial a fost cumpărat de Immoeast, în urma unei tranzacţii de tip „forward-purchase“ (care presupune plata eşalonată pe parcursul evoluţiei lucrărilor de construcţie) pentru suma de 210 mil. euro.

AFI Europe a finalizat cea mai mare investiţie imobiliară

Compania care a salvat turma este AFI Europe, subsidiara grupului israelian Africa-Israel Investments, care a finalizat în acest an cel mai mare proiect de pe piaţă. Mall-ul AFI Palace Cotroceni a înghiţit peste 300 mil. euro.

Compania şi-a început lupta de cucerire a pieţei locale în 2007, odată cu achiziţia fostei platforme industriale Laromet din Bucureşti pentru suma de 77,5 mil. euro, marcând cea mai mare tranzacţie cu terenuri din România.

Terenul în suprafaţă de 155.000 mp va fi utilizat pentru construcţia a 5.000 de locuinţe şi a unui mall de 20.000 mp.