2013 a reprezentat încă un an de stagnare pentru piaţa construcţiilor, deşi începutul anului aducea premise noi: o stabilitate politică foarte solidă în urma alegerilor din 2012, se întrevedeau primele semnale de ieşire din criză la nivel european şi mondial, România avea o situaţie economică la nivel macro apreciată pe pieţele internaţionale.

Din păcate, toate argumentele nu au putut impulsiona sectorul. Aşa cum altădată construcţiile au reprezentat motorul economiei, în 2013 producţia industrială şi agricultura au fost sectoarele care au menţinut economia românească în creştere.

Proiectele finanţate din fonduri europene au fost singurele contracte care s-au derulat cu oarecare coerenţă, continuitate şi finalitate. Chiar şi acestea însă au „beneficiat“ de metehnele unui sector în care incompetenţa, încă din momentul elaborării documentaţiei de finanţare şi de licitare, precum şi suspiciunile de corupţie, afectează bunul mers al domeniului construcţiilor.

Zona privată este încă firavă, investitorii fiind extrem de prudenţi chiar dacă în această perioadă preţurile sunt extrem de avantajoase. Piaţa imobiliară extrem de scăzută, impredictibilă şi încă afectată de terenurile extrem de scumpe achiziţionate în anii 2007-2009, întârzie să se revigoreze, chair dacă programul „Prima Casă“ pare să aibă totuşi un oarecare succes. Companiile din sectorul construcţiilor au continuat să fie afectate de arieratele din ce în ce mai mari, de numeroase falimente răsunătoare ale investitorilor privaţi sau de o lipsă din ce în ce mai acută a contractelor cu finanţare. Dacă între 2010 și 2012 am asistat la o decapitalizare rapidă a firmelor mici şi mijlocii, în 2013 au apărut primele falimente ale unor companii mari şi foarte mari, iar în 2014 se aşteaptă ca acestea să continue. Semnalele nu sunt deloc îmbucurătoare pentru cei care activează în construcţii, iar acest aspect se poate observa în primul rând în modul cum tratează băncile companiile ce activează în acest domeniu. Băncile consideră sectorul construcţiilor ca având un risc ridicat în România, companiile fiind nevoite să-şi susţină singure activitatea. Iar numărul acelor companii capabile să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii este în continuă scădere.

În ultima vreme, asistăm la un nou fenomen în piaţa construcţiilor: licitaţiile publice sunt afectate de contestaţiile unor aşa-zise firme de construcţii, nou-înfiinţate sau în proces de reorganizare, care au ca un unic scop „virusarea“ pieţei prin contestaţii care fie întârzie, fie anulează procedurile de achiziţie publică. Urmarea acestei activităţi, la prima vedere legală, este în multe cazuri pierderea finanţării de la UE.  Din păcate, aceste contestaţii-fantomă sunt tratate extrem de indulgent de către autorităţi. În cazul în care contestaţiile sunt neîntemeiate, contestatarul fie nu pierde nimic în cazul contestării caietului de sarcini, fie pierde o sumă prea mică pentru a-l descuraja în cazul contestării câştigătorului. Practic, contestarea în timpul procedurii de licitare a devenit un sport naţional în ţara noatră. Prin urmare, o reglementare a legii achiziţiilor publice în sensul corectării acestor practici, fără să afecteze totuşi dreptul celor implicaţi de a contesta şi corecta viciile evidente care apar pe parcursul procedurilor, ar fi extrem de necesară cât mai curând posibil.

Cristian Erbaşu este preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii