Vor merge direct la închisoare! Avertisment de ultimă oră pentru șoferi: S-a aprobat procedura
Senatorul PSD a scris că Legea Anastasia va fi votată în prima zi de plen a Senatului. Aceasta arată că persoanele care „se urcă la volan băuți și fără permis, folosind o mașină pentru a-și ucide semenii” vor ajunge direct la închisoare.
„Din păcate un alt copil a murit! În prima zi de plen a Senatului vom vota Legea Anastasia! Am solicitat și s-a aprobat procedură de urgență pentru legea prin care am propus ca cei care se urcă la volan băuți și fără permis, folosind o mașină pentru a-și ucide semenii, să ajungă direct în închisoare!”, a scris Robert Cazanciuc pe Facebook.
Amintim că reacția senatorului social-democrat a venit după ce un copil de 11 ani, care a făcut parte din grupul celor şase minori accidentaţi miercuri seară pe o trecere de pietoni din Petroşani, a decedat joi în spitalul din localitate, unde era internat pe secţia de Terapie intensivă.
Autorul accidentului se urcase la volan după ce consumase băuturi alcoolice
Autorul accidentului din Petroşani, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, se urcase la volan după ce consumase băuturi alcoolice. Totodată, acesta nu avea permis de conducere şi a fugit de la locul faptei.
Tânărul a fost identificat, în scurt timp, pe raza oraşului Aninoasa. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„După decesul minorului, cercetările au fost extinse pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului unui eveniment rutier fără încuviinţarea poliţiştilor, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Amintim că cei şase copii loviţi pe trecerea de pietoni aveau între 11 şi 14 ani.
„Din primele informații primite rezultă că, până în momentul de față, trei copii au fost transportați de către SAJ Hunedoara la Spitalul Municipal Petroșani și unul de către echipajul SMURD. Pentru un copil de aproximativ 11 ani paramedicii au început manevrele de resuscitare la fața locului. Iar un alt copil a fost transportat la spital de către familie”, a transmis ISU Hunedoara, la scurt timp după tragicul eveniment.