Implementarea programelor naționale și europene va aduce îmbunătățiri majore în România, a declarat ministrul Dezvoltării. Adrian Veștea precizează că sume semnificative vor ajunge în comunități în perioada următoare.
Programele naționale și europene, un salt spectaculos pentru România
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, afirmă că implementarea unor programe naționale și europene va aduce un salt spectaculos în România, îmbunătățind condițiile de trai ale cetățenilor.
El evidențiază că autoritățile locale implementează proiecte importante, care vor aduce sume semnificative către fiecare comunitate din țară.
„Mă pot referi la proiectele care sunt implementate de autoritățile locale și vedem sume extrem de importante care vor veni în perioada următoare către fiecare comunitate din România, din fiecare sat, fiecare comună, fiecare oraș, fiecare municipiu.
Sunt și alte programe care urmează să fie implementate prin intermediul operatorilor regionali și vedem și acolo sume extrem de mari pe care România le are la dispoziție prin programele europene.
Consider că prin implementarea atât a programelor naționale cât și a programelor europene, România va face un salt spectaculos.
Practic vom avea condiții mult mai bune decât sunt la ora actuală în urma implementării acestor proiecte, pentru că fiecare dintre colegii noștri care sunt în administrația publică locală au știut să își prioritizeze care sunt cele mai importante zone, care sunt proiectele care nu au găsit finanțare pe programele operaționale prin fonduri europene și au recurs la aceste programe naționale unde a existat o accesibilitate mult mai ușoară, a existat o resursă financiară pe care au putut-o aplica, pentru a putea să o implementeze fără a avea rigorile care sunt la nivelul Fondurilor Europene”, a declarat Adrian Veștea.
Lucrările trebuie verificate de instituțiile abilitate
Ministrul subliniază, de asemenea, că este important ca lucrările realizate în cadrul acestor programe să fie verificate temeinic de instituțiile abilitate.
„În situația în care și aceste lucrări vor fi verificate, iar în prezent eu militez pentru acest lucru, ca tot ceea ce se întâmplă în programele pe care noi le derulăm să fie temeinic verificat de către instituțiile abilitate, în așa fel încât în momentul recepției să putem avea lucrări care să poată să corespundă tuturor necesităților și să atingă indicatorii tehnico-economici pe care noi i-am stabilit la începutul derulării acestui program”, a declarat Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, în cadrul Conferinţei Naționale „Drumul spre dezvoltare şi viaţă civilizată – extinderea infrastructurii de apă şi canalizare în Ilfov”.