Viorica Dăncilă are probleme mari. Totul depinde de ALDE și de mișcarea pe care ar urma să o facă. Mai mult chiar, Călin Popescu Tăriceanu a primit o invitație din partea lui Ludovic Orban de a ajuta la depunerea unei moțiuni de cenzură.
Preşedintele PNL a spus chiar că partidul său va depune o moţiune de cenzură „în cel mai potrivit moment”. Condiția majoră ar fi ca parlamentarii ALDE să se retragă de la guvernare şi să se asocieze acestui demers.
„PNL va depune moţiune de cenzură şi va căuta să depună această moţiune de cenzură în cel mai potrivit moment. Probabil dacă ALDE s-ar retrage de la guvernare, ar fi un moment potrivit, cu o singură condiţie, ca parlamentarii ALDE să se asocieze unei moţiuni de cenzură, să completeze voturile pe care le-am obţinut la vechea moţiune de cenzură, adică să menţinem şi parlamentarii UDMR, şi parlamentarii Pro România în susţinerea unei moţiuni de cenzură”, a anunțat miercuri seară Orban la Realitatea TV.