Vaccinurile anti-COVID au împărțit lumea în două tabere, însă ultima decizie luată în acest sens va agita și mai mult spiritele. Pe fondul unui val Omicron foarte puternic, o țară a decis să introducă o nouă taxă, aplicabilă celor nevaccinați.
Vor trebui să plătească pentru că nu sunt vaccinați! Decizie surprinzătoare în plină pandemie
Provincia canadiană Quebec a decis să implementeze, în perioada următoare, o taxă aplicabilă doar celor nevaccinați și care poartă numele de ”contribuție la sănătate”, relatează France Presse, care adaugă că ”adulții care nu se vaccinează reprezintă o povară financiară pentru toți locuitorii provinciei”, citându-l pe prim-ministrul provincieni, Francoise Legault.
El a adăugat că 10 procente din populația provinciei nu s-a vaccinat cu nicio doză de vaccin până acum și că acești oameni nu ar trebui să ”dăuneze” celor 90% care s-au vaccinat.
Presa internațională continuă să-l citeze pe prim-ministrul provinciei canadiene și scrie că acest procentaj de 10% reprezintă 50% din persoanele aflate la secțiile de Terapie Intensivă, calificând întreaga situație ca fiind șocantă.
La finalul lunii decembrie, în încerarea de a opri noul val al coronavirusului provocat de tulpina Omicron, descoperită la finlul anului trecut în Africa de Sud, Quebec anunțase reimpunerea anumitor restricţii, inclusiv interdicţia de circulaţiei pe timpul nopţii începând cu ora 22:00 şi interzicerea reuniunilor private.
În total, 2.742 de persoane cu COVID-19 sunt internate în Quebec, o provincie cu aproximativ opt milioane de locuitori şi aproximativ 255 de persoane la terapie intensivă.
Numărul spitalizărilor continuă să crească şi în Ontario, provincia învecinată şi cea mai populată din Canada, unde sunt spitalizate 3.220 de persoane (753 în ultimele 24 de ore). Numărul persoanelor aflate la terapie intensivă a crescut şi el cu 30, ajungând la un total de 477.
Decizie drastică și în Emiratele Arabe Unite
În contextul în care pandemia de COVID, dar și restricțiile impuse devin din ce în ce mai discutate pe rețelele de socializare, iar foarte multe persoane se amuză pe seama lor, țara a decis să îi pedepsească cu închisoarea pe cei care deschid astfel de subiecte.
Mai exact, potrivit AFP, autorităţile Emiratelor Arabe Unite (EAU) au decis ca toate persoanele care iau în râs măsurile anti-COVID să fie arestate, urmând apoi să intre direct la închisoare.
Decizia autorităților vine după ce pe rețelele de socializare au apărut mai multe fotografii dar și înregistrări video care incită inclusiv la nerespectarea măsurilor de precauţie, arată sursa citată.
În ceea ce privește sancțiunile pe care le vor primi cei care încalcă legea, potrivit Parchetului federal, utilizatorii reţelelor sociale ar putea fi pedepsiţi în virtutea noilor legi ce prevăd pedepse de cel puţin doi ani de închisoare şi plata unei amenzi de 200.000 de dirhami (circa 47.000 de euro) pentru publicarea de informaţii false cu privire la pandemie.
Atenţionarea autorităţilor EAU vine după ce „recent au circulat pe reţelele sociale fotografii şi înregistrări video (…) însoţite de comentarii şi de cântece care ironizează măsurile de precauţie şi îndeamnă la nerespectarea lor”, a subliniat într-un comunicat procurorul federal pentru situaţii de urgenţă, de criză şi catastrofe.