decat pe intelegerea unei situatii noi.
Faptele ar fi urmatoarele:
Aprecierea leului nu este o masura administrativa adoptata de BNR. Ea este rezultatul asteptarilor pozitive pe care le proiecteaza economia romaneasca pe pietele internationale si s-a tradus printr-un aflux financiar care depaseste capacitatea de absorbtie actuala a economiei romanesti.Aprecierea leului marcheaza public punctul de inflexiune in care tranzitia romaneasca trece de la administrarea insuccesului si al recesiunii la administrarea normalitatii si chiar a succesului dat de cresterea economica constanta a ultimilor ani.Principalul factor de risc pentru firmele romanesti nu il reprezinta aprecierea leului, ci volatilitatea foarte ridicata a pietei valutare. Firmele romanesti au trecut si trec prin fenomene de restructurare care le permit sa absoarba acea parte din aprecierea leului datorata cresterii. Aprecierea leului si volatilitatea sunt insa, in primul rand, consecintele plasamentelor speculative determinate de noile asteptari asupra economiei romanesti. Masurile recente privind impozitarea venitului nerezidentilor, a dobanzilor si veniturilor din cresterea de capital (ca si balbaielile in actul de guvernare) au dus la schimbarea regulilor jocului pentru plasamentele speculative si, respectiv, au mai temperat asteptarile excesive privind economia romaneasca.Ar fi, in consecinta, de asteptat o racorire a atmosferei investitionale supraincalzite si o eventuala domolire a investitiilor de portofoliu.BNR s-a concentrat in liberalizarea contului de capital numai pe problema nerezidentilor, uitand, se pare, de faptul ca rezidentii au accesul restrictionat la piata valutara.S-a pierdut prin aceasta o posibila creare de contrapondere la presiunile existente asupra monedei nationale. In acelasi timp, restrictionarea prevazuta in sectiunea 4, articolul 11, a regulamentului valutar facea ilegala efectuarea de operatiuni de hedging in forma in care sunt ele practicate in orice economie de piata.
In privinta vorbelor sunt de spus urmatoarele:
Reprezentantii exportatorilor au fost extrem de vocali, apeland adesea la un limbaj emotional excesiv, motivat de faptul ca in multe cazuri agentii economici vorbeau pur si simplu de supravietuire in fata unei maree financiare speculative. Reactiile erau cu atat mai legitime cand veneau din partea unor firme care se restructurasera, se modernizasera si isi construisera cu greu nise de piata.Pe de alta parte, lipsa de coerenta in revendicari si ruperea acestora de contextul necesitatii realizarii unor echilibre macroeconomice pe termen mediu si lung au facut ca mesajele exportatorilor sa-si piarda din credibilitate si forta (fiind adesea preluate de mass-media pentru exotismul lor).De cealalta parte, excesele de limbaj au vizat acuze de genul „lasa ca ati si castigat cand leul se devaloriza“ – evitandu-se prin aceasta sa se accepte ca subiectul real este lipsa capacitatii de absorbtie a economiei romanesti in raport cu asteptarile investitionale (inclusiv speculative) si provocand raspunsuri care exacerbau emotionalitatile de limbaj din partea celor care isi aparau supravietuirea.In cele mai multe cazuri, insa, s-a apelat la limbajul de lemn, care exhorta necesitatea „harniciei de care trebuie sa dea dovada agentii economici si poporul, in general, si se critica firma romaneasca vesnic nerestructurata si subventionata de stat, inclusiv prin curs.Se uita astfel ca subiectul este mareea de valuta (in mare parte speculativa) care nu putea fi absorbita de economie, si nu penetrarea firmei romanesti pe noi segmente ale pietei externe.Sfaturile date firmelor romanesti atingeau insa nuante cinice cand vizau posibilitatile firmelor romanesti de a face asigurari ale cursului, in conditiile in care prin regulamentul valutar era implicit interzis acest lucru. Agentii economici nu aveau voie sa aiba valuta in cont, nici spot (si numai pe baza de facturi de import), daramite sa cumpere valuta la termen. De aici tehnicile bancare aplicate (bazate pe creditari in valuta), care erau extrem de costisitoare si total inaccesibile intreprinderilor mijlocii si mici.Concluzia este ca, in locul abordarii problemei lipsei de absorbtie a economiei romanesti, a (spre exemplu) parteneriatelor public-private, care ar trebui facute pentru cresterea acesteia, am ajuns cu totii sa vorbim despre cu totul altceva, esuand in acuze reciproce, vizand faptul ca suntem nepregatiti sa rezistam nu numai la vitregiile, dar si la binefacerile soartei.