Vortex polar în România. Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva. Vom avea temperaturi de până la -20 de grade. Este alertă meteo. Când ar putea începe totul și care sunt zonele vizate?
Ninsorile au început deja de câteva zile în mai multe zone ale țării, însă lucrurile nu se opresc aici. Un vortex polar lovește România, iar după ninsori, temperaturile vor scădea ca niciodată.
Potrivit ultimelor informații meteorologice, în unele zone se vor înregistra și minus 20 de grade. De asemenea, se pare că situația s-ar putea agrava la jumătatea lunii ianuarie, în cazul în care acest vortex polar format la Polul Nord va ajunge până în România.
Se pare că răcirea accentuată va începe de joi, iar pe lângă ninsori, va exista și ger. Potrivit meteorologilor, cea mai friguroasă zi va fi duminică, atunci când s-ar putea înregistra chiar și -20 de grade în depresiuni, dimineața
Cea mai caldă zi, -2 grade
În ceea ce privește cea mai caldă zi, aceasta va avea o temperatură de -2 grade, iar pe parcursul zilei aceasta va coborâ până la -12. Și în București vor fi -6 ziua și -10 noaptea.
De menționat este faptul că aceste temperaturi nu sunt singurul pericol. În cazul în care masa de aer de la Polul Nord reușește să coboare și mai mult spre sud poate ajunge inclusiv în Europa și la noi. Mai exact, pe la mijlocul lunii, România s-ar putea confrunta cu temperaturi foarte scăzute, sub pragul înghețului pentru o perioadă mai mare de timp.
Un astfel de vortex polar a lovit în 2014 Statele Unite, unde s-au înregistrat -27 de grade.
Ce spune ANM
Și ANM a transmis o avertizare meteo. În intervalul 11 ianuarie ora 12.00 până la data de 13 ianuarie ora 10.00, România va fi lovită de un val de precipitații
„În intervalul menționat, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 10…15 l/mp.
Vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei. În Bărăgan și Dobrogea vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ploaie, iar izolat se va forma polei. Vântul va avea unele intensificări pe litoral, unde rafalele vor depăși temporar 40…50 km/h”, precizează ANM.