România sub influența unui vortex polar: ger și ninsori în zilele următoare
România rămâne sub influența unui vortex polar, care continuă să aducă temperaturi scăzute și ninsori în cea mai mare parte a țării.
Meteorologii au anunțat că urmează zile cu vreme rece, în care minimele vor coborî până la -12 grade Celsius. Spre sfârșitul săptămânii viitoare sunt așteptate și noi episoade de ninsoare, mai ales în zonele montane.
Meteorologul Mihai Timu a precizat că, în acest weekend și în prima parte a săptămânii viitoare, regimul termic nu va suferi modificări semnificative, menținându-se vremea rece, mai ales dimineața și noaptea.
România, sub influența unui vortex polar. Specialistul ANM a explicat că temperaturile geroase, de sub -10 grade, se vor resimți inițial doar în estul Transilvaniei, dar ulterior și în alte zone, inclusiv în restul Transilvaniei, Moldova, precum și în dealurile subcarpatice ale Olteniei și Munteniei. Potrivit prognozei, minimele la nivel național vor varia între -12 și -2 grade.
În ceea ce privește precipitațiile, specialistul a menționat că vremea va fi, în general, frumoasă, cu excepția zilei de astăzi, când în regiunile extracarpatice persistă un strat de nori joși și sunt posibile fulguieli izolate.
![iarna zapada ninsoare frig ger meteo](https://media.capital.ro/wp-content/uploads/2024/12/iarna-zapada-ninsoare-frig-ger-meteo-1200x675.jpg)
România, sub influența unui vortex polar. De asemenea, până la mijlocul săptămânii viitoare nu sunt așteptate precipitații semnificative. Cu toate acestea, există indicii că spre finalul săptămânii viitoare ar putea apărea precipitații sub toate formele – ploi, lapoviță și ninsoare în zonele joase, iar la munte, predominant ninsori.
Meteorologul a subliniat că aceste ninsori ar fi benefice, având în vedere apropierea vacanței interșcolare și lipsa stratului consistent de zăpadă în zonele montane înalte, ceea ce a afectat practicarea sporturilor de iarnă.
„Avem semnale că ceva mai multe precipitații să apară spre finalul săptămânii viitoare, sub toate formele, ploi, lapoviță și ninsoare, în zonele joase și predominant sub formă de ninsoare la munte.
N-ar fi o veste rea, mai ales că se apropie acea vacanță interșcolara și deocamdată, în ultimele zile și în ultimele săptămâni, ninsoarea a cam lipsit și în zona montană înaltă și ar fi nevoie cel puțin să se schieze pe pârtii”, a declarat Mihai Timu la Antena 3.
Când urcă din nou mercurul în termometre?
În prezent, România se află sub influența unui vortex polar, ceea ce determină temperaturi scăzute și precipitații sub formă de ninsoare în mai multe regiuni ale țării.
Zilele trecute, ninsorile au fost puternice în unele zone, iar temperaturile au coborât până la -10 grade Celsius. În Capitală, primii fulgi de zăpadă din această iarnă au fost înregistrați joi dimineață.
Potrivit meteorologilor, începând cu data de 17 februarie, vremea se va încălzi treptat în România.