Liberalii au fost invitaţi de reprezentanţii FMI la discuţii, dar nu vor merge la întâlnire deoarece au “foarte mari reserve” faţă de sinceritatea şi calităţile profesionale ale celor care compun delegaţia FMI în România, a declarat vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian.
El a relatat, într-un interviu la Europa FM, că după o consultare pe care a avut-o cu liderul PNL, Crin Antonescu, acesta i-a cerut o evaluare privind colaborarea României cu FMI din 2009 până în momentul de faţă.
“Eu am făcut această evaluare începând cu anul 2008. Am pus pe o coloană prognozele Fondului, pe de altă parte ce s-a întâmplat. Am arătat că în 2008 prognoza pentru 2009 era creştere economică de 4,7% revizuită pozitiv la 5,5%. Realitatea: -7% şi peste -7%.
Chiar şi în mai 2009 FMI dădea scăderea chiar la jumătate din cea care a fost. În 2010, în martie spuneau că ţintele sunt atinse şi după două săptămâni preşedintele ne-a spus că dacă nu tăiem salariile şi pensiile intrăm în faliment”, a susţinut vicepreşedintele liberal.
Prognozele FMI au fost “complet aiurea”
În opinia lui Vosganian, prognozele FMI cu privire la evoluţia economiei româneşti au fost “complet aiurea”, iar instituţia a fost “cu totul nesinceră şi excesiv de îngăduitoare” în evaluarea prestaţiei guvernării Boc.
“FMI nu ne explică de ce a acceptat ca 2009 să fie un an complet ratat fără nicio măsură în sensul ajustării astfel încât în 2010 să avem tăierile de salarii şi creşterea TVA. I-am spus preşedintelui Antonescu: Uită-te, nu mai devreme decât în aprilie, raportul pe aprilie spune că ţinta de inflaţie va fi atinsă. După trei zile guvernatorul a ieşit şi a spus că ţinta e ratată. Noi cu aceşti oameni nu ne putem întâlni”, a afirmat Varujan Vosganian.
Acesta a precizat însă că FMI rămâne în viziunea PNL “o instituţie respectabilă” cu care liberalii sunt “oricând” dispuşi să colaboreze.
“Avem mari rezerve însă cu asumarea, cu calităţile profesionale şi cu sinceritatea delegaţiei care tratează cu România”, a adăugat Vosganian.
FMI nu are expertiză pentru a aborda realităţile româneşti
În plus, potrivit vicepreşedintelui PNL, FMI nu are expertiza necesară pentru a aborda realităţile româneşti.
“România este o ţară necunoscută pentru această expertiză. Este o ţară cu mari zone de economie naturală, de economie gri, cu zone anacronice, necrozate. România este o ţară în care modelele econometrice uzuale nu funcţionează şi noi de prin anii ’80 nu mai avem niciun model econometric românesc”, a explicat Varujan Vosganian.
Mai mult, fostul ministru de finanţe consideră că au apărut urme de îngrijorare privind evoluţia economică a României chiar şi în declaraţiile şefului delegaţiei FMI, Jeffrey Franks.
“Am încercat să citesc şi printre rânduri şi trebuie să vă mărturisesc că e prima oară din 2009 când văd o undă de îngrijorare în declaraţiile lui Jeffrey Franks. E drept că linia generală este aceeaşi, a frumoasei propagande guvernamentale – Guvernul îşi face treaba, ţintele sunt atinse – dar de fiecare dată acum frâna este trasă şi Jeffrey Franks este atent să nu meragă cu declaraţiile prea departe.
Este o viziune de un optimism extrem de moderat şi care mai degrabă este alarmant decât liniştitor. Aceste lucruri înseamă că FMI atrage atenţia Guvernului că iluziile pe care şi le face privind generozitatea şi slobozirea băierilor pungii începând cu toamna lui 2011 nu ar trebui să aibă loc”, a conchis Vosganian.