”Experimentul este următorul: în luna aprilie am încheiat un contract cu două companii, negocierile începuseră mai demult, dar ele trenau. În aprilie am încheiat un contract cu Remat Group Management şi BS Recycling. Acest contract prevede ca cele două companii să furnizeze o sumă de bani destinată modernizării şi capitalului de lucru, inclusiv plăţii datoriilor restante, iar aceste companii vor primi în schimb jumătate din producţie”, a subliniat ministrul.
Ministrul Economiei a adăugat că la Băiţa nu există probleme de mediu şi că deja companiile au livrat suma de 8,5 milioane de lei, acesta a început să fie utilizată pentru plata unor datorii şi achiziţia de utilaje. De asemenea, Vosganian a declarat că în zilele acestea sunt angajate 50 de persoane, iar până la începutul toamnei încă 50.
”La Cupru Min va fi ca la Băiţa. Adică o firmă oferă sumele de bani care probabil ca ordin de mărime vor fi 40-50 de milioane de euro. O bună parte a producţie va fi livrată în contul investiţiei, iar o altă parte va rămâne la dispoziţia Cupru Min care va trebuie să îşi plătească salariile, să îşi desfăşoare activitatea”, a mai spus Vosganian.