Restructurarea portofoliului de contracte ale Hidroelectrica ar putea aduce companiei între 100 şi 200 milioane de euro pe an, a declarat preşedintele Comisiei economice din Senat, Varujan Vosganian, care a participat la un seminar pe tema fiscalităţii şi insolvenţei.
„Dacă s-ar restructura portofoliul de contracte al companiei Hidroelectrica s-ar putea eficientiza serios activitatea. Spun restructurare şi nu denunţare, pentru că este posibilă o nouă negociere. Denunţare înseamnă contestări în justiţie. Hidroelectrica ar putea obţine sume mari prin renegociere sau denunţare a contractelor, între 100 – 200 milioane de euro pe an, dacă vorbim de rezilierea contractelor”, a afirmat Varujan Vosganian.
Senatorul a catalogat cazul insolvenţei societăţii ca fiind unui ‘atipic’, ţinta întregului proces fiind restructurarea portofoliului de contracte şi nu vânzarea pachetului majoritar la un preţ redus. „Situaţia Hidroelectrica nu poate fi abordată într-o manieră obişnuită pentru că e un caz atipic de insolvenţă. Se vede din declaraţiile celor care au solicitat insolvenţa şi care sunt extrem de precauţi în a conserva imaginea de firmă viabilă şi puternică a societăţii. Cei care au solicitat insolvenţa ne asigură că nu se va reduce personalul. Este cel puţin interesant. O firmă care intră în insolvenţă regândeşte lista personalului. Ştim de ce nu o face Hidroelectrica, pentru că personalul a fost neplăcut surprins şi a protestat. Apoi suntem asiguraţi că nu se va schimba nimic în relaţia cu băncile. Suntem asiguraţi că nu se schimba situaţia furnizorilor, care vor primi şi ei banii. De asemenea, activele vor rămâne nemişcate. Insolvenţa în sine nu are nimic de reproşat nici structurii de active, nici portofoliului de credite, nici personalului. E limpede că e o ţintă clară şi e legată de restructurarea portofoliului de contracte. Nu este nicio intenţie de a vinde pachetul majoritar, iar listarea se amână pentru anul următor şi poate chiar a doua jumătate a anului următor”, a explicat Vosganian.
Acesta a menţionat faptul că restructurarea portofoliului de contracte Hidroelectrica trebuie să se realizeze rapid, pentru a contracara riscurile unui proces de insolvabilitate. „Restructurarea portofoliului de contracte trebuie să se petreacă foarte repede ca riscurile unui proces de insolvabilitate să nu acţioneze. Este vorba despre compromiterea imaginii firmei, o reţinere a băncilor în a asigura liniile de finanţare, asigurarea programului de investiţii şi compromiterea programului de listare la bursă şi de perfecţionare a managementului”, a declarat Varujan Vosganian.
Tribunalul Bucureşti a admis, în 20 iunie, cererea Hidroelectrica de a intra în insolvenţă. Compania şi-a solicitat insolvenţa în data de 15 iunie 2012 iar potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al societăţii, Remus Vulpescu, deschiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica nu urmăreşte falimentul sau naţionalizarea societăţii, ci reorganizarea unei companii care nu mai are lichidităţi. Acţionarii Hidroelectrica sunt statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care deţine 80,0561% din capital, şi Fondul Proprietatea. Compania asigură o treime din totalul cantităţii de energie produsă în România.
Sursa: Agerpres