”Trebuie să avem în vedere situaţia salariaţilor. Noi le-am comunicat deja. Dânşii, când au venit ieri (la Bucureşti – n.r.) ştiau aceste lucruri – anume faptul că salariile din urmă vor fi plătite integral. E vorba de două luni în decursul timpului. Vom plăti integral salariile până la sfârşitul lunii aprilie. Există sume”, a afirmat Vosganian.
El a precizat că săptămâna viitoare va prezenta Guvernului Ordonanţa de Urgenţă 116, urmând ca actul normativ să permită onorarea drepturilor ce revin din contractul colectiv de muncă în ceea ce priveşte salariile compensatorii.
”Astfel încât în ce priveşte revendicările de această natură, noi la jumătatea lunii aprilie vom onora obligaţiile”, a spus Vosganian.
Referitor la acţiunile ce urmează să fie întreprinse în cazul Oltchim, el a ţinut să precizeze că ”programul stabilit în şedinţa de Guvern la sfârşitul lunii ianuarie merge conform graficului”.
”Săptămâna viitoare ne vom întâlni creditorii. Va începe programul de redresare, de restructurare economică, ce va avea ca finalitate privatizarea”, a afirmat Vosganian, adăugând că s-au restabilit relaţiile comerciale cu traderii care fuseseră alungaţi ”de tot felul de formule de căpuşare”.
El a mai menţionat că Ministerul este ”în căutarea unei sume de circa 15 milioane de euro”, bani care nu pot fi daţi de la bugetul statului, deoarece legislaţia europeană interzice acest lucru.
”Încercăm scoaterea de sub ipotecă a unor active şi utilizarea acestora”, a punctat Vosganian.
În context, Vosganian a arătat că Oltchim ”a bătut toate recordurile” în industria prelucrătoare, înregistrând datorii 793 de milioane de euro. Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa că, luna viitoare, după ce vor fi avizaţi şefii parchetelor, ”vom afla cum s-au cheltuit cei 800 de milioane”.
”Situaţia este agravată şi de faptul că toate activele sunt ipotecate. Societatea a mers în pierdere, numai anul trecut capacitatea a fost de 40% din cea utilizată, în condiţiile în care fondul de salarii a fost achitat integral”, a mai spus Vosganian.