Nu am obsesia capitalului românesc, consider că eu însumi sunt o investiţie străină în România şi îmi doresc să fiu manager şi ministru privat în Guvern, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de specialitate, Varujan Vosganian, ministrul Economiei.
"Eu nu am obsesia capitalului românesc. Eu însumi sunt investiţie străină în România. Bunicii mei au venit din Anatolia, aşadar nu am acestă prejudecată. Dar eu zic aşa: orice firmă care este înscrisă în România este parte a marii familii a naţiunii române (…) În timp ce capitalul străin în vreme de criză pleacă şi ne-am trezit cum băncile, în 2009, îşi retrag capitalurile, capitalul românesc rămâne aici. Mai mult decât atât, el creează mentalităţi, creează stabilitate socială", a arătat ministrul Economiei, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, Vosganian a precizat că a discutat cu premierul Ponta căruia i-a explicat că el doreşte să fie manager şi ministru privat în Guvern într-un context în care este tot mai greu să "trăieşti" şi din altceva decât din politică pentru că există "tot felul de incompatibilităţi". "Sunt în politică de 23 de ani, nu am făcut mai mult. Nu aş fi putut să trăiesc doar din salariu. Chestiunea este că, în prezent, e din ce în ce mai greu, pe legislaţia românească, pe Agenţia de Integritate şi pe toate rigorile opiniei publice, să mai trăieşti şi din altceva decât din politică, pentru că există tot felul de incompatibilităţi. De aceea am vorbit cu domnul Ponta, eu vreau să fiu manager privat în Guvern, să fiu ministru privat. Adică, dacă eu am bani… sunt de acord ca o parte din banii aceştia să îi dau înapoi celor care i-au produs. Până acum legislaţia nu permite, dar trebuie să vină o zi când să permită. Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră ca să nu ostracizăm bugetarii, să pară bugetarul un obez cocoşat pe un privat", a afirmat Vosganian în cadrul seminarului Romanian Business Leaders.
Cum se cheltuiesc banii
El a dat de înţeles că schimbările repetate ale titulaturilor Ministerului Economiei conduc la cheltuirea unor sume importante şi a subliniat că dezvoltarea industrială este extrem de importantă în economia unei ţări. ”În 2004 se numea Ministerul Industriilor şi Resurselor, în 2005 Ministerul Economiei şi Comerţului, în 2007 Ministerul Economiei şi Finanţelor, în 2009 Ministerul Economiei, în 2010 Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în 2012 Ministerul Economiei. Probabil că în 2013 se va numi Ministerul Economiei plus Ministerul Energiei plus Ministerul Turismului şi Mediului de Afaceri. Imaginaţi-vă câte ştampile se fac, câte hârtii cu antet se fac şi nu numai în minister, ci şi în companii. Avem facultăţi de administraţie publică, ne batem joc de oamenii aceia pentru că în fiecare an interzicem angajarea oamenilor tineri, adică raport de 7 la 1. Trebuie să dai afară din orchestră doi corni, trei contrabasişti, percuţionistul şi un violoncel ca să poţi să angajezi unul. Unde să-l angajezi, în cor? Suntem în administraţia centrală cum este o noapte în deşert, unde din cauza vânturilor, dimineaţa delaurile arată cu totul altfel. De aceea trebuie să punem rânduială, trebuie să stabilim, aşa cum orice om poartă un număr la pantof şi o mărime la costum, ce număr purtăm în administraţia centrală”, potrivit lui Vosganian.
Ministrul Economiei a subliniat că a venit vremea ca “românii să fie mândri nu doar de fotbalişti şi cântăreţi, ci şi de industrie”. “Prestigiul unei ţări stă în prestigiul industriei. Sunt ţări în lume care şi-au construit prestigiul pe dezvoltarea industriei. Industria trebuie să redevină unul dintre principalele subiecte de dezbatere publică”, a spus Varujan Vosganian.
Sursa: Agerpres