Volkswagen, cel mai important constructor auto din Europa, a achiziţionat 49,9% din titlurile Porsche, pentru 3,9 miliarde de euro, urmând să preia până în 2011 întreaga companie, a anunţat, luni, grupul auto german, citat de AFP. Conducerea Volkswagen a anunţat în august că va prelua integral Porsche până în 2011, printr-o tranzacţie în valoare de 12,4 miliarde de euro. Achiziţia va fi finanţată, parţial, de o majorare de capital la Volkswagen, pentru a nu afecta lichidit
Volkswagen, cel mai important constructor auto din Europa, a achiziţionat 49,9% din titlurile Porsche, pentru 3,9 miliarde de euro, urmând să preia până în 2011 întreaga companie, a anunţat, luni, grupul auto german, citat de AFP.
Conducerea Volkswagen a anunţat în august că va prelua integral Porsche până în 2011, printr-o tranzacţie în valoare de 12,4 miliarde de euro.
Achiziţia va fi finanţată, parţial, de o majorare de capital la Volkswagen, pentru a nu afecta lichidităţile grupului. Acţionarii au aprobat, joi, majorarea capitalului cu opt miliarde de euro până în 2014.
Porsche devine, astfel, a zecea marcă a Volkswagen, urmând să contribuie la eforturile grupului german de a deveni cel mai important constructor auto din lume până în 2018. Poziţia de lider al pieţei auto mondiale este ocupată, în prezent, de Toyota.
Tranzacţia va permite Volkswagen „să-şi majoreze profitul operaţional cu aproximativ 700 de milioane de euro anual”, potrivit unui comunicat al grupului.
Preluarea Porsche de către Volkswagen, după discuţii de mai multe luni, reprezintă o revenire la situaţia din prima jumătate a secolului trecut. Porsche şi Volkswagen au făcut parte din imperiul auto fondat de industriaşul german Ferdinand Porsche.