A mai rămas puțin timp până când Parlamentul European ar putea să dea votul pentru numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european. Chiar joi, când are loc Conferinţa preşedinţilor din PE pentru a decide mandatul de negociere pentru numirea procurorului-şef european, la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, Laura Codruţa Kovesi este citată pentru a fi audiată în dosarul penal deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de către Sebastian Ghiţă.
Eurodeputatul Cristian Preda a explicat că negociatorii Parlamentului European vor merge la discuţiile cu preşedinţia finlandeză a UE (care urmează după România) cu un singur nume, iar negocierea se va încheia probabil într-o singură întâlnire.
Parlamentul European ar putea să dea votul pentru numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european în sesiunea din 26-28 martie, a declarat pentru News.ro eurodeputatul Cristian Preda.
„Mâine, conferinţa preşedinţilor, respectiv liderii grupurilor politice, vor valida echipa de negociere a Parlamentului European (PE), adică cei doi preşedinţi ai comisiilor LIBE şi CONT. Aceşti doi negociatori vor întâlni viitoarea preşedinţie, cea finlandeză. Cum e un singur nume şi cum e de aşteptat ca Guvernul finlandez să spună OK, pentru că este un susţinător al luptei anticorupţie, probabil că într-o singură şedinţă se va rezolva. Prin urmare, în viitoarea sesiune a Parlamentului European, din 26-28 martie, se va da şi votul”, a precizat Cristian Preda.
Eurodeputatul a explicat că PE nu şi-a propus să meargă la negociere cu un calasament. „Noi selectăm şi ne ducem cu acest nume (Laura Codruţa Kovesi – n.r.)”, a subliniat Preda, acuzând Guvernul român de rea intenţie atunci când a provocat un vot anticipat în Consiliu.
„În general, pe indiferent de temă, Consiliul nu va spune «ignorăm votul din Parlament». Nu avem guverne care să dispreţuiască votul. Tot ceea ce s-a fabricat, că ar fi diverse clasamente, că s-ar putea relua procedurile, ca Franţa ar susţine în continuare candidatul francez, sunt lucruri care servesc intimidării şi creării acestei emoţii publice”, a mai declarat europarlamentarul.
Cristian Preda a precizat că întreaga campanie a puterii de la Bucureşti împotriva candidaturii Laurei Codruţa Kovesi nu a făcut decât să îi decredibilizeze şi mai mult, iar, în plus, „au arătat că este posibil să controleze justiţia pentru a se pune în calea unui om care doreşte să promoveze într-un post”.