Bruxelles, ora 17.00. Coadă imensă la secția de vot deschisă la sediul Reprezentanței României pe lângă UE. Se întinde pe două străzi iar românii sunt cu sutele. Poliția susține că sunt în jur de 600, oamenii jură că sunt peste 1000.

“Am sperat din suflet că dacă vin un pic mai târziu, lucrurile se vor mișca mai repede”, spune o tânără care este însoțită de un grup de prieteni. Toți din jurul ei împărtășesc aceeași părere. Au, însă, un mare regret: dacă veneau de dimineață, de la prima oră, în două ore ar fi terminat. “Acum stai șase și nici măcar nu știi dacă apuci. Aici e durerea”, comentează un tânăr, spre aprobarea asistenței.

Ora 18.30. Coada înaintează cu viteza mecului, după cum oftează toți cei prezenți. Sunt însă calmi și optimiști.

Unii dintre ei vin cu cafea și cola și împart în jur. Alții își aduc scaune de plastic pe care se odihnesc cu schimbul. Un pic mai încolo, un tată își schimbă, pe trotuar, copilul.

Ora 18.45. Este ora primului avertisment sumbru, lansat de o doamnă blondă, între două vârste.

“Faceți o petiție, fiecare, la Parlamentul European. Este bătaie de joc, nu se poate așa ceva. Eu am votat după șase ore. Nu cred ca aveți vreo șansă, dar vă doresc mult succes!”, strigă cu putere aceasta. Câteva zeci de secunde, nimeni nu mai scoate niciun sunet. Coadă nu renunță ci, dimpotrivă, continuă să crească.

Ora 20.30. Din țară vin veștile că în Diasporă votul nu se prelungi peste ora stabilită inițial. Oamenii încep să își arunce unii altora cuvinte de îmbărbătare. În timp ce vorbesc, privesc cu un licăr de speranță către coada interminabilă. “Hai că avansăm, curaj!”, susțin unii, în timp ce alții replică ușor amuzați: “Cum avansăm? Mai avem încă pe atât”. O simplă privire aruncată în spate indică, totuși un număr impresionant de români care continuă să se așeze în rând. „N-au cum să ne lase așa. Uite câți suntem!”, spune un domn îmbrăcat într-un costum.

La un moment dat, un tânăr începe să dea tonul scandărilor: “Mai avansăm și noi cu democrația, domnilor?”. La auzul acestor cuvinte, românii conștientizează că timpul este din ce în ce mai limitat iar șansa pe care o au o dată la patru ani va fi spulberată în doar câteva zeci de minute.

“Insistăm, să votăm” și “Rezistăm și votăm” – sunt scandările care încep să se facă auzite din ce în ce mai des. În paralel, poliția belgiană își face simțită prezența și se apropie, ușor dar categoric către ușile secției.

Ora 21.00. Revolta oamenilor își spune cuvântul. Ca la un semn, zeci de telefoane încep să filmeze iar cele câteva sute de români rămași pe dinafară cer cu insistență să fie lăsați să voteze.”Vrem să votăm” și “PSD ciuma roșie” s-au auzit minute în șir în fața secției de votare.

Rezultatul? Ușile rămân ferecate dar românii încep să citească cu satisfacție în glas estimările oferite de exitpoll.