Gospodăriile afectate de inundații vor beneficia de vouchere de 15.000 de lei
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a anunțat luni, pe 23 septembrie, că gospodăriile afectate de inundații vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice. Această decizie a fost adoptată în cadrul celei mai recente ședințe a coaliției.
În cadrul ședinței Biroului Permanent Național al PSD de luni, au fost discutate măsurile necesare pentru reabilitarea zonelor afectate de inundații.
Săptămâna trecută, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru țările afectate de inundații. Dintre aceștia, România va beneficia de 1,5 miliarde de euro.
Acum, Lucian Romașcanu a anunțat că mare parte din sumă va fi alocată refacerii infrastructurii.
„Acei 1,5 miliarde solicitaţi de Guvern, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, aprobaţi de Comisia Europeană, se vor duce în principal în refacerea infrastructurii. Au dat rapoarte din zonele lor preşedinţii PSD Vaslui şi Galaţi.
Se vor reface infrastructurile stricate de inundaţii, se vor continua investiţiile în zona de amenajări şi baraje, astfel încât asemenea evenimente, cum au mai fost de trei ori în acelaşi loc, să nu se mai repete”, a spus el.
Peste 200 de angajați ai Ministerului Muncii au sărit în ajutorul sinistraților
Amintim că sâmbătă, peste 200 de angajați din Ministerul Muncii și din instituțiile subordonate, inclusiv ministrul Simona Bucura Oprescu, au fost prezenți în comuna Costache Negri, județul Galați, care a fost grav afectată de inundații. Aceștia au colaborat pentru a curăța gospodăriile de nămol, au oferit sprijin în activitățile de igienizare și au distribuit produse obținute din donațiile colegilor din întreaga țară.
Voluntarii au lucrat intens pentru a curăța nămolul din curți, au îndepărtat resturile și au contribuit la restabilirea ordinii în comunitate. Pe lângă munca fizică, echipa a distribuit produse alimentare și de igienă donate de colegi din întreaga țară, evidențiind astfel spiritul de comunitate și sprijinul reciproc în momente dificile.
Ministrul Simona Bucura Oprescu a subliniat importanța solidarității în astfel de situații, afirmând că „realitatea de la Galați ne arată cât de mult depindem unii de alții în fața dificultăților. Este esențial să fim alături de cei care au nevoie de ajutor și să ne implicăm activ în sprijinul lor”. Mai multe puteți citi aici.