Programul EURO 200 va continua și-n acest an. Pe scurt, elevii şi studenţii din România vor fi ajutați și în acest an să-şi achiziţioneze un calculator. Cine poate beneficia de ajutorul financiar oferit de statul român?
Programul EURO 200 va continua și-n acest an
Programul EURO 200 va continua și-n acest an! Executivul a adoptat joi, 23 mai 2024, o Hotărâre de Guvern (HG) prin care continuă şi în acest an Programul „EURO 200”. Acest program oferă elevilor şi studenţilor sprijin financiar pentru achiziţionarea unui calculator, cu scopul de a-şi dezvolta competenţele digitale. În acest sens, a fost aprobat noul model al bonului valoric pentru 2024. Anul acesta, va avea culoarea de fundal mov.
Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt elevii şi studenţii din învăţământul de stat şi particular acreditat, cu vârsta de până la 26 de ani, provenind din familii cu venituri brute lunare de cel mult 500 lei pe membru de familie. Acest plafon a fost indexat anul trecut de la 250 lei. Pentru siguranţă, seria şi culoarea bonului valoric sunt modificate anual, astfel încât bonurile emise în 2023 şi anulate să nu fie utilizate în anul curent. Programul „EURO 200” are un buget alocat de 2.500.000 lei pentru 2024.
Ce prevede ordinul ministrului Educației?
O R D I N privind aprobarea Calendarului pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționării de calculatoare pentru anul 2024.
Având în vedere: prevederile Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, cu modificările și completările ulterioare,
prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1294/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, cu modificările și completările ulterioare,
referatul nr. 620/DGIP/20.03.2024 de aprobare a proiectului de ordin privind aprobarea Calendarului pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționării de calculatoare pentru anul 2024,
și
în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările și completările ulterioare,
MINISTRUL EDUCAŢIEI emite prezentul ordin:
Art. 1. Se aprobă Calendarul pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționării de calculatoare pentru anul 2024, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. Direcţia Generală Învățământ Preuniversitar, Direcţia Generală Învățământ Universitar, Direcția Generală Economică, Direcţia Generală Informatizare, Direcţia Generală Juridică și Control duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.