Astfel, aceste persoane vor beneficia de vouchere în valoare de 4.000 de euro, destinate achiziționării de tehnologii asistive, pentru a le îmbunătăți calitatea vieții și accesibilitatea la diverse activități zilnice.
Proiectul este deschis persoanelor cu dizabilități, fără a face distincție între vârstă sau statut profesional, astfel că orice persoană care se confruntă cu o dizabilitate va avea posibilitatea de a accesa acest sprijin financiar. Scopul este de a sprijini integrarea persoanelor cu dizabilități în societate, prin înlesnirea accesului acestora la tehnologii care le pot facilita activitățile cotidiene, educația, munca și participarea activă în comunitate.
Cine poate primi vouchere
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Romi Mihăescu, a anunțat un proiect important destinat persoanelor cu dizabilități. Astfel, persoanele eligibile vor putea beneficia de vouchere în valoare de până la 4.000 de euro pentru achiziționarea de tehnologii asistive.
Mihăescu a subliniat că acest proiect este deschis tuturor persoanelor cu dizabilități, indiferent de vârstă sau statut profesional. Voucherele vor fi acordate pentru a sprijini integrarea acestora în societate, prin oferirea unui ajutor în achiziționarea unor tehnologii care le pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. Aceasta include facilitarea accesului la educație, muncă și activități zilnice.

Președintele ANPDCD a explicat că există un fond de aproximativ 30 de milioane de euro, sumă suficientă pentru a sprijini peste 8.000 de persoane. Sistemul informatic destinat gestionării acestui program va fi activat la sfârșitul lunii mai.
Mihăescu a precizat că, deși sumele acordate pentru tehnologii asistive sunt de până la 4.000 de euro, există și alte costuri pentru anumite dispozitive, cum ar fi implanturile cochleare, care pot ajunge până la 23.000 de euro. Totuși, ajutorul oferit prin acest proiect este considerat un sprijin semnificativ pentru persoanele cu dizabilități care au nevoie de implanturi sau alte tehnologii specifice.
„Sunt niște vouchere de maxim 4.000 euro. Indiferent că lucrează persoana, că este la școală, că e copil, că e adult, n-are importanță și nu este importantă viteza cu care să înscrie cineva în registrul nostru. Acest registru, în care acest sistem informatic va fi bun de implementat începând cu sfârșitul lunii mai.
Avem o sumă de 30 și ceva de milioane de euro, deci vreo peste 8000 de persoane pot apela la așa ceva. În suma asta de 4.000 euro intră orice ține de tehnologie, de partea asta de tehnologie asistivă.
În cazul implantului cohlear am înțeles că undeva pe la vreo 23.000 euro. 4.000 euro sunt niște bani care ajută pentru obținerea implanturilor”, a declarat Romi Mihăescu, Președinte Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, potrivit dcmedical.ro.
Beneficiarii, indiferent de vârstă
De aceste vouchere vor beneficia atât copiii, cât și adulții, indiferent că sunt la școală sau la serviciu.
”Au mai fost genul ăsta de proiecte cu ani de zile în urmă, dar paradigma în acest proiect este cu totul alta. Se pleacă de la nevoia beneficiarului, nu se pleacă de la oferta furnizorului, ceea ce până acum nu se întâmpla lucrul ăsta.
Era o listă că astea sunt și doar din alea putem să luăm.
De data asta există o listă cu nevoile și de la asta să pleacă să căutăm furnizorii.
Deci nu există condiție de copil – adult, lucrează – nu lucrează, e la școală- nu e la școală. Important este să prezinte într-un mod oficial care această nevoie.
Se lucrează la faza de proceduri prin care se pot accesa, se pot înscrie în acest program, se lucrează în această perioadă și la sistemul informatic – de asta am și spus că mai avem nevoie, cred că eu știu două-trei luni de zile – noi sperăm pe la finele lunii mai să acest soft să fie gata și această tehnică, să zicem, de care ție, de soft și de proceduri să fie gata toate.
Au fost organizate întâlniri cu beneficiarii, au fost organizate și întâlniri cu furnizori, vor mai fi în această perioadă astfel încât acest proiect să aibă o implementare pe perioada asta de 36 de luni, începută la 01/09/2024. Asta înseamnă că la 31/08/2027 ar fi finalul.
Să aibă o eficiență în implementare aproape de 100%. Să aibă eficiență mare”, a mai spus președintele de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.