Ministrul Turismului consideră că voucherele de vacanţă sunt soluţia optimă pentru a susţine refacerea capacităţii de muncă a întregii echipe. În sectorul privat, acestea pot fi acordate tuturor angajaţilor care au un contract individual de muncă, iar valoarea maximă poate ajunge la 13.800 de lei, echivalentul a 6 salarii minim brute garantate pe ţară.
Totodată, el subliniază faptul că este nevoie ca toate companiile să le ofere în continuare, adăugând că pe viitor și-a propus o metodă de încurajare a acordării acestor tipuri de vouchere în rândul angajaților.
„Voucherele de vacanță pot fi acordate și salariaților din privat, direct de către angajator, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de ordină în regim de turism intern. Mai mult, pe durata acestui an, prin comparație cu angajații din sectorul public, cei care lucrează la privat au putut beneficia de aceste vouchere de vacanță.
Datorită impactului pozitiv de pe plan economic și social, încurajez companiile să le ofere în continuare, iar pe viitor îmi propun să identific metode prin care să poată crește atractivitatea acordării acestora, fără a afecta, însă, bugetul de stat”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului.
Ce beneficii aduc voucherele de vacanță
De menționat este faptul că, printre avantajele angajatorilor care acordă vouchere de vacanță se precizează 100% deductibilitate fiscală în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal și scutirea de contribuția asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25% din salariul brut al angajatului. De asemenea, sunt scutite de la plata contribuțiilor sociale datorate de angajat.
În același timp, ministrul susține că voucherele de vacanță primite de salariați pot fi folosite pentru achiziţionarea serviciilor de cazare, iar în pachetele turistice care includ obligatoriu cazare pot fi adăugate și alte servicii precum masă, transport sau tratament balnear. Legislaţia în vigoare privind acordarea acestora este: OUG nr. 8/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce privește emiterea voucherelor de vacanță, aceasta poate fi făcută doar de către entitățile autorizate de Ministerul Finanțelor Publice. În perioada 2022-2026, acestea vor fi acordate exclusiv pe suport electronic.
Totodată, pentru încurajarea digitalizării, sunt disponibile aplicații mobile gratuite pentru utilizatori, cât și platforme online de comandă pentru angajatori, prin care se asigură accesul rapid la informaţii sau se pot plasa comenzi rapide și se pot vizualiza statistici, rapoarte, istoric de operațiuni și tranzacții.