Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) a anunțat că peste 3.200 de persoane cu dizabilități au primit vouchere pentru tehnologie asistivă.

Valoarea acestor vouchere ar putea crește la 7.000 de euro

Președintele Autorității, Monica-Violeta Solomie, a subliniat importanța acordării de vouchere, care facilitează accesul persoanelor cu dizabilități la mijloacele necesare pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții. Acest sprijin financiar include asigurarea cheltuielilor pentru hrană, cazare, transport, medicamente, materiale sanitare și de igienă, cu o limită accesată de până la 5.000 de euro.

Solomie a precizat că există planuri de a mări valoarea acestor vouchere de la 5.000 de euro la 7.000 de euro prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială.

„La momentul acesta, pot să vă spun că aproximativ 3.200 dintre persoane au primit efectiv voucherele respective. Noi ne-am gândit iniţial la un număr de 4.000 de persoane. Proiectul acesta intenţionăm să-l continuăm la un nivel mult mai apropiat de cerinţele şi aşteptările beneficiarilor noştri.

Prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială vrem să mărim valoarea voucherului de la 5.000 euro la 7.000 de euro şi, mai ales, să lărgim gama de tehnologie asistivă pe care o vom furniza. Iar ca un lucru foarte bun, tehnologia va putea fi accesibilă atât copiilor, cât şi persoanelor adulte cu dizabilităţi, inclusiv cele care au deja un loc de muncă sau care se apropie de ieşirea la pensie”, a spus Monica-Violeta Solomie.

Potrivit acesteia, numărul persoanelor cu dizabilități se ridică la aproape 1.000.000 şi constituie grupul „cel mai vulnerabil dintre cei vulnerabili”.

S-au înregistrat progrese, dar există în continuare provocări

Președintele ANPDPD a precizat că este „o mare problemă, ci din cauza condiţiilor în care trăiesc, mulţi la limita sărăciei, la limita educaţiei sau chiar în absenţa acesteia, mulţi fără sprijin, fără locuri de muncă în primul rând, fără locuinţe, mulţi cu părinţii în vârstă, aflaţi în prag de epuizare fizică şi psihică, care îşi continuă munca zi de zi alături de copiii lor.”

„În jur de 17.000 de persoane se află în sistemul rezidenţial, dar restul, peste 800.000, se află afară, în comunităţi, şi totuşi nu-i vedem. Nu-i vedem în primul rând din cauza lipsei infrastructurii, în al doilea rând din cauza lipsei educaţiei, a oportunităţilor, a locurilor în care să poată fi vizibili, să poată fi auziţi: muncă, şcoală, comunitate”, a susţinut ea.

Vouchere persoane cu dizabilități. Reprezentanta Autorității a subliniat că, deși s-au înregistrat progrese în acordarea de vouchere și asistență tehnologică, mai există provocări legate de adaptarea locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități.

Doar câțiva angajatori din întreaga țară au solicitat și obținut finanțare pentru a adapta mediul de lucru pentru acești angajați. Solomie a evidențiat că muncă adaptată reprezintă o modalitate esențială de menținere a locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități.

Unul dintre cele mai slab finanțate sisteme de asistență socială

În ceea ce priveşte dezinstituţionalizarea, preşedintele Autorităţii a subliniat că acesta nu este o reformă, ci este un proces. Reforma ar însemna integrarea efectiv în comunitate.

„Sistemul acesta a fost – şi rămâne în continuare – unul dintre cele mai puţin finanţate, slab finanţate din sistemele de asistenţă socială. Chiar dacă sumele par mari, atunci când împarţi sumele pentru fiecare cetăţean, pentru fiecare persoană, constaţi că acele sume reprezintă extrem de puţin.

Gândiţi-vă că o indemnizaţie la gradul grav nu ajunge la valoarea de 600 lei pe lună, iar cazurile se înmulţesc cu fiecare lună. În astfel de situaţii, categoric a trebuit să ne uităm spre oportunităţile pe care comunitatea le poate asigura”, a continuat Solomie.