Bugetarii vor primi, de la 1 iulie, un singur voucher de vacanţă, în valoare de 1.450 lei, a declarat, joi, ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, într-o conferinţă susţinută la Târgul de Turism al României (TTR) de la Romexpo.
"După cum apare şi în programul de guvernare, pe data de 1 iulie 2017, vor intra în vigoare voucherele de vacanţă pentru bugetari. Am modificat, prin ordonanţă de urgenţă", a spus şeful de la Turism.
"Voucherele de vacanţă nu mai sunt abrogate până la 31 decembrie 2017, cum erau iniţial, ci până la 1 iulie. La ora actuală, în lege sunt trecute şase vouchere de vacanţă, fiecare având valoarea unui salariu minim pe economie. Noi vom modifica această ordonanţă care prevede şase vouchere şi vom introduce un singur voucher, deoarece statul român doar atât poate suporta. Un singur voucher, având valoarea salariului minim pe economie, şi anume 1.450 de lei", a precizat Dobre.
Acesta a precizat că, după modificările legislaţiei actuale şi introducerea noilor prevederi, urmează să se discute cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe în vederea stabilirii procedurii de alocare – online sau standard, tipizată.
Voucherele vor putea fi folosite pe perioada unui an calendaristic.
Sejururile în România cumpărate anul trecut cu vouchere de vacanţă au totalizat aproximativ 10 milioane de euro, o sumă de aproape patru ori mai mare faţă de 2015 şi de şase ori mai mare faţă de 2014.
AGERPRES