Vești bune pentru următorii români! Aceștia vor continua să primească un ajutor în valoare de 250 de lei, potrivit hotărârilor luate de autorități. Totuși, trebuie îndeplinite mai multe condiții pentru a beneficia de suma respectivă.
Se dau bani de la stat! Guvernul va continua să acorde ajutor social pentru alimente și mese calde și în anul 2024. Acesta are o valoare de 250 de lei și este acordat la fiecare două luni.
Ce este interzis să faci cu voucherele sociale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a oferit mai multe explicații. Potrivit acestuia, cardurile sociale pentru produse alimentare și mese calde vor continua să fie acordate prin programul „Sprijin pentru România” categoriilor vulnerabile până în 2027.
Astfel, românii vor primi ajutorul de la stat în valoare de 250 de lei o dată la două luni. Totuși, sunt prevăzute amenzi uriașe pentru cei care le folosesc greșit. Astfel, beneficiarii trebuie să fie atenți.
Este vorba despre o amendă de 2.600 de lei. Aceasta poate fi primită de cei care folosesc incorect cardurile sociale. Mai mult, amenda poate ajunge la 6.500 de lei pentru comercianți.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloș, a explicat că fapta este de natură contravențională. Dacă autoritățile observă că acest fenomen se generalizează, pot introduce și sancțiuni mai dure. Ministrul și-a exprimat regretul că există astfel de situații.
„Încă nu avem o astfel de situație, dar fapta este evident de natură contravențională, se pot aplica amenzile care nu sunt deloc de neglijat pentru că merg până la 40 de puncte de amendă, undeva în jurul a 6.500 de lei, însă, dacă vom vedea că acest fenomen se generalizează, putem introduce și sancțiuni mai dure. E regretabil că sunt astfel de situații”, a explicat Marcel Boloș.
Prin intermediul cardurilor se poate cumpăra produse alimentare de la comercianții parteneri
Amintim că prin intermediul cardurilor se poate cumpăra produse alimentare de la comercianții parteneri. Este vorba, de exemplu, despre carne, pâine, ulei, făină, zahăr, cafea, bulion, conserve, apă, legume sau brânzeturi.
Totodată, se pot cumpăra și mese calde de la partenerii din lanțurile de supermarketuri, dar și magazinele mai mici. Trebuie menționat că aceste carduri nu pot fi utilizate pentru a achiziționa alcool sau țigări.
Cardurile sociale ajung la beneficiari printr-o scrisoare. În aceasta sunt specificate condițiile în care trebuie folosite acestea, dar și cu codul pin.
Trebuie îndeplinite mai multe condiții pentru a beneficia de carduri
Amintim că persoanele care beneficiază de cardurile sociale 2024 sunt cele ce au o situație financiară defavorizată. Este vorba despre:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- persoanele, atât copii, cât și adulți, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
- persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.