Eugen Teodorovici va candida la președinția României
Fostul ministru Eugen Teodorovici a declarat că va candida pentru funcția de președinte al României în alegerile din 2024. Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței „Uniți pentru Națiune”, eveniment organizat și susținut de Blocul Suveranist Român (BSR).
„Eugen Teodorovici are doar 52 de ani, cu o carieră bogată, fost ministru în guvernele Ponta şi Dăncilă, nu doar a adus expertiză în domeniul Integrării Europene şi al Finanţelor, ci şi o perspectivă matură asupra vieţii şi a responsabilităţilor pe care le implică servirea ţării”, se arată într-un comunicat de presă.
Blocul Suveranist Român (BSR), o platformă complexă, a propus un Plan de Țară sub numele de „A Treia Republică”. Scopul acestei inițiative este de a aduna partidele național-suveraniste pentru a-și uni forțele și a obține victoria în alegerile din 2024, conform informațiilor furnizate de sursa citată.
Fondat acum două luni, Blocul Suveranist Român – BSR adună diverse partide, avându-i în frunte pe Silviu Crăiescu din cadrul Partidului Dreapta Republicană, Ninel Peia și Generalul Constantin Onişor de la Partidul Neamul Românesc, Dan Chitic din Coaliţia pentru Naţiune, Florin Eremia din cadrul Blocului Suveranist Român, alături de Secretarul General Cosmin Vătafu și Negre Tudor din Partidul Reformator, Stelian Sima de la Partidul Uniunea Populară Social Creştină și Mihai Cristian din Partidul Patria.
„Cu un număr semnificativ de partide unite sub acelaşi steag, Blocul Suveranist Român – BSR reprezintă un fenomen unic în peisajul politic românesc. Platforma adună lideri cu viziuni diferite, dar unite în efortul de a aduce schimbarea. Anunţul lui Eugen Teodorovici despre candidatura sa la preşedinţia României în 2024 adaugă o notă de încredere în abilitatea Blocului Suveranist Român de a propune soluţii consistente pentru problemele ţării”, se mai arată în comunicat.
În ultima vreme, Teodorovici a scris pe Facebook despre PRO România și Victor Ponta.