Am crescut într-un bloc din spatele unui Complex Alimentar şi am fost, pe vremea lui Ceauşescu, martor şi participant la multe cozi la brânză şi la carne. Aceste amintiri ar trebui să mi se şteargă sub presiunea supermarketului în care am ajuns să-mi fac zilnic cumpărăturile. Recunosc, sunt unul dintre cei şase locuitori ai Bucureştiului care trece zilnic pragul acestui templu al capitalismului. Aşa spune un recent studiu: unul din şase bucureşteni se aprovizionează în fiecare zi de la supermarket. Umblu ca un somnambul printre rafturi. Ştiu cu ochii închişi unde se află pateul vegetal şi unde găsesc sticla de untdelemn. Împing căruciorul greu, care scârţâie ca o căruţă. Mă dor picioarele, umerii, urechile. Îmi vine să mă întind lângă un raft cu smântână scoasă la promoţie şi să dorm. Să dorm şi să nu mai ies niciodată din supermarket. De ce să mă întorc acasă, de vreme ce peste o zi voi reveni, împingând acelaşi căruţ (pe care îl urăsc!), ciocnindu-mă de oameni în goană după reduceri şi tombole? Vreau să-mi mut serviciul „la umbra“ sacilor cu Chapi, să-mi aduc familia, colegii, vecinii, neapărat televizorul şi motanul. Dacă voi reuşi să conving şi un preot să trăiască aici, atunci mă voi ruga: Tatăl nostru care eşti în… supermarket“.
Viaţa românilor pare că se desfăşoară într-un supermarket. Nu se mai înghesuie să apuce o jumătate de kil de portocale, ca pe vremuri, ci se bulucesc la rafturi ca să aleagă. În fond, coada ceauşistă s-a transformat într-o continuă goană după… ceva mai ieftin, mai avantajos, mai bun. Nu e nimic rău în acest mod de existenţă. Generaţii de români au crescut cu sacoşa cu sticle de lapte proptită în uşa Alimentarei. Altă generaţie a deschis ochii cu pachetul de unt lipit cu bandă adezivă de geamul buticului de la parterul blocului. Acum a venit rândul generaţiei… supermarket. Cred că va fi cea mai viguroasă generaţie din istoria ţării. Ei, supermarketerii, dacă îmi este permisă această etichetă, vor fi adevăraţii copii ai capitalismului românesc. Vor şti să aleagă, să negocieze la sânge, să ţintească oportunităţile de preţ şi, foarte important, vor „rade“ cu sânge rece orice urmă de nostalgie venită din partea generaţiilor anterioare. De ce? Pentru că au învăţat în supermarket să radă toate ofertele speciale din rafturi, inclusiv etichetele de pe sticlele de bere scoase la promoţie.
