De exemplu, un specialist bun cunoscător al limbii engleze cu o experiență de aproximativ trei ani poate avea un salariu de peste 1.000 de euro pe lună. Pentru angajații mai vechi și mai performanți, lefurile pot ajunge cu mult peste acest nivel.
Însă, și sacrificiile sunt pe măsură, mai ales în ceea ce privește partea de audit. Cele două meserii implică un grad mare de stres și obligația de a călători mult, în diferite orașe ale țării sau chiar în străinătate. Iar în funcție de termenele limită impuse de clienți și de termenele de încheiere a situațiilor financiare ale companiilor, în audit se lucrează foarte mult sub presiunea timpului. Astfel, salariații din aceste domenii trebuie să-și asume de la bun început faptul că nu vor avea foarte mult timp să aloce familiei și în general vieții personale.
Site-ul de joburi eJobs.ro are în prezent o ofertă de 184 de locuri de muncă în audit și consultanță. Astfel, companiile angajează analiști financiari sau auditori interni, consultanți în domeniul impozitelor, dar și în software medical sau pe fonduri europene, economiști, bancheri de investiții și lista nu se oprește aici.
De exemplu, BCR Leasing are un post disponibil de analist financiar, pentru care candidații trebuie să aibă studii superioare și o vechime de muncă de patru ani. Totodată, printre alte cerințe, cei care vor să ocupe acest post trebuie să dețină cunoștințe despre piața bancară și despre produsele și serviciile băncii și să aibă abilități de negociere și capacitate de anticipare a schimbărilor.
Un alt exemplu este Hellenic Coca-Cola, care caută să angajeze un auditor intern. Persoana potrivită este o bună cunoscătoare a industriei FMCG și a limbii engleze, are minimum trei ni de experiență în audit fie în domeniu, fie în cele patru mari companii de consultață și audit.