Pe o piață a muncii pe care nu se întâmplă mai nimic, vestea că Disneyland angajează câteva mii de oameni a fost primită cu maxim entuziasm. Am vorbit cu oficialii celui mai mare parc de distracții european despre ce-ți trebuie ca să ajungi să lucrezi pentru ei.
La câteva ore de când oficialii Disneyland au anunțat demararea campaniei de recrutare a 3.000 de angajați (accesul fiind liber și pentru români), sute de amatori s-au precipitat să posteze pe internet mesaje de tipul: „Cum aflu ce îmi trebuie pentru angajare? Am impresia că mă calific, cum pot avea șansa să lucrez la ei? Mi se pare locul de muncă de vis.“ Și poate că au dreptate. Unul dintre românii care au trecut prin această experiență este Marius, care a lucrat în parcul de distracții parizian la finalul anilor 2000, cu un contract de câteva luni, în perioada în care era student în capitala Franței.
„A fost, într-adevăr, una dintre cele mai frumoase perioade din studenția mea“, spune acum, regretând că nu și-a putut prelungi contractul, fiind vorba de un post sezonier. De altfel, aceasta este, în general, regula în cazul angajărilor făcute de Disneyland: „Majoritatea contractelor pe care le oferim sunt pe termen scurt, între două și cel mult șapte luni“, spune Elisabetta Marigliano, senior corporate communication în cadrul companiei Disney. Ea precizează însă că, în cazul actualei campanii de recrutare, organizația are în vedere și ocuparea câtorva poziții permanente, la care pot spera și candidații români, „în cazul în care dovedesc că au aptitudinile necesare“.
Este de reținut că angajatorul nu țintește să aloce un anumit număr sau tip de posturi fiecărei țări incluse în „turneul recrutărilor“; cu alte cuvinte, este posibil să selecteze și o mie de români, dar și trei. „Nu suntem adepții normei de lucru. Avem un număr de poziții deschise, care vor fi ocupate la finalul întregii campanii, în funcție de prezentarea la interviu. Credem că vom angaja, în medie, 50% din totalul oamenilor care vor ajunge la acest interviu, în urma unei prealabile selecții riguroase a CV-urilor.
“ Nu este pentru prima oară când compania desfășoară o campanie de recrutări atât de masivă; ultima a fost în 2008. Dar este pentru prima dată când în vizorul Disneyland intră și România. Este, poate, unul dintre motivele pentru care compania a evitat să apeleze la o firmă locală de resurse umane, așa cum procedează de obicei multinaționalele atunci când efectuează angajări pe alte piețe decât cele din care provin.
„Căutăm oameni dispuși să lucreze în Franța. Prin urmare, salariul și condițiile de trai vor fi cele din Franța“, spune reprezentanta Disney, întrebată de ce au ales să caute candidați în țări atât de diverse (campania are loc atât în state cum sunt România, Bulgaria sau Letonia, cât și în țări cu un grad ridicat de dezvoltare, cum sunt Marea Britanie și Danemarca). „Nu am selectat țările în funcție de standardul de viață, ci ne-am orientat după locurile unde credem că vom găsi oameni care să vorbească foarte bine limba franceză sau unde există potențial pentru industria ospitalieră.“
Cel mai cunoscut român de la Disney
Este Vasile Șirli, directorul muzical al parcului de distracții. Născut într-o comună bănățeană, Șirli a urmat liceul de muzică din Timișoara, unde, așa cum declara cândva într-un interviu, „toți profesorii noștri veneau cu școala de la Dresda sau Leipzig“. S-a angajat la Disneyland în 1990, în ideea de a rămâne acolo maximum doi ani.
Au trecut însă două decenii; între timp, a fost promovat director peste tot ce înseamnă muzică în parcul de distracții, Disneyland Paris având propria casă de discuri, iar toată muzica este produsă de Vasile Șirli și de oamenii din subordine. Potrivit declarațiilor din același interviu, în melodiile care rulează zi de zi în parc sunt inserate adesea bucăți muzicale românești: „În amestecul de muzici de Crăciun, în spatele unor titluri celebre din lumea anglo-saxonă, ca «Jingle Bells», veți găsi «Domn din Cer», a lui Grigore Leșe, sau «O, ce veste minunată!», colinde pe care le-am pus în planul doi, ca o polifonie.“
10 români lucrează în momentul de față la Disneyland Paris. Raportat la totalul de 14.000 de angajați, putem spune că nu suntem prea bine reprezentați
Cum ajungi să lucrezi la Disneyland
Condiția de bază este cunoașterea temeinică a limbilor engleză și franceză. Selecția (riguroasă, după cum dau asigurări reprezentanții Disney) se va face în sesiunea de recrutări din București, din 23 martie a.c. Posturile disponibile sunt, în general, din categoria „munca de jos“: casieri, menajere, responsabili cu siguranța vizitatorilor și, în cel mai bun caz, barmani și recepționeri. Totuși, există o sută de poziții libere pentru candidații cu studii superioare și experiență semnificativă. Cazarea angajaților se va face într-unul din complexurile rezidențiale deținute de Disneyland, în apropierea parcului. Chiria lunară este de 281 de euro. Dezavantaje Programul de lucru este flexibil, angajatul fiind adesea obligat să ajungă la serviciu la 7 dimineața și să plece la miezul nopții.temporar Din totalul de 2.500 de oameni angajați anul trecut, doar 400 au devenit salariaţi cu contract permanent de muncă.