O explicație a faptului că prețul petrolului este mare se poate afșa în graficul de mai jos, publicat de The Economist, în care se poate compara modul în care crește producția de petrol și cel în care crește consumul. Din păcate, producția nu mai face față consumului.
Conform graficului, nu numai că lumea consumă mai mult petrol decât produce, dar creşterea consumului este mai accelerată decât cea a producţiei, ceea ce determină o creştere firească a preţului.
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi-a încheiat, miercuri, prima reuniune din acest an fără a reuşi să ajungă la un consens în privinţa majorării producţiei de ţiţei.
‘Din nefericire, reuniunea s-a încheiat fără să fi fost în măsură să ajungem la un consens în ce priveşte diminuarea sau majorarea producţiei’, a declarat, la Viena, secretarul general al OPEC, libianul Abdallah Salem El Badri.
Odată cu această decizie, producţia oficială de petrol se ridică la 24,8 milioane de barili zilnic, dar analişti ai OPEC recunosc că valoarea reală este de 26,2 milioane.
Între membrii organizaţiei s-au ivit disensiuni în legătură cu decizia ce ar fi trebuit adoptată, după ce o serie de state s-au opus majorării, în timp ce ţări din zona Golfului Persic au afirmat că producţia trebuie să crească pentru a reduce preţul ţiţeiului pe pieţele internaţionale.
"Unii au cerut majorarea producţiei, iar alţii au afirmat că este nevoie de timp pentru a lua o decizie corectă", a încercat El Badri să explice neînţelegerile dintre cei 12 membri ai OPEC. El a refuzat să detalieze poziţia adoptată de fiecare stat în parte şi a subliniat că organizaţia nu se confruntă cu ‘o criză’. ‘Motivul pentru care nu s-a ajuns la o înţelegere este că fiecare ţară a venit cu propria valoare a producţiei şi nu am putut să ne punem de acord’, a continuat El Badri.
Pe de altă parte, ministrul saudit al petrolului, Ali bin Ibrahim Al-Naimi, a cărui ţară a solicitat o majorare semnificativă a extracţiei zilnice de petrol, a calificat această reuniune ca fiind una dintre ‘cele mai nereuşite’ ale organizaţiei şi a făcut cunoscut că şase state au respins ideea majorării cotei avansate de alţi patru membri.
"În primul rând, vreau să precizez că a fost una din cele mai nereuşite reuniuni din istoria OPEC", a declarat reprezentantul Arabiei Saudite, cel mai important exportator din cadrul organizaţiei.
"Am fost incapabili să ajungem la un acord", a continuat el şi a explicat că patru ţări membre al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite şi Qatar, au propus majorarea extracţiei cu 1,5 milioane de tone zilnic. "Dar şase state nu au fost de acord, iar acestea sunt Algeria, Angola, Venezuela, Iran, Libia şi Ecuador. Ele şi-au exprimat dorinţa de a menţine producţia şi cotele. Dar cei patru membri ai CCG au spus nu, aşa că nu am ajuns la niciun acord", a mai afirmat ministrul saudit.
Următoarea reuniune a OPEC este programată să aibă loc, la 14 şi 15 decembrie, tot în capitala Austriei.