Peste 7.700 de locuri de muncă vacante sunt în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în această săptămână.
Astfel, potrivit datelor ANOFM, în săptămâna 20-26 ianuarie 2012, sunt vacante 7.782 locuri de muncă. Cele mai multe locuri de muncă neocupate sunt în judeţele Cluj – 690, Iaşi – 629 şi Braşov – 554, precum şi în Bucureşti – 478 şi judeţele Vâlcea – 468, Mureş – 392 şi Timiş – 353.
La polul opus se situează judeţele Botoşani – 66, Mehedinţi – 44, Sălaj – 23, Galaţi – 15, Ialomiţa – 14 şi Caraş-Severin – 8 locuri de muncă.
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 655 locuri de muncă (inginer, programator, analist servicii client, consilier juridic).
Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 7.127 locuri de muncă, dintre care cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile – 939, muncitor necalificat in industria confecţiilor – 656, operator confecţioner industrial îmbrăcăminte – 481 şi şofer autocamion/maşină de mare tonaj – 203.