Frigul a venit și parcă suntem tentaţi să consumăm mai multe alimente care ne pot îngrăşa.

Specialiștii spun, nu înfometarea este secretul

Specialiștii ne avertizează că nu este bine să ne înfometăm dacă dorim să slăbim și că putem să evităm acumularea kilogramelor, doar mâncând anumite alimente de sezon care ajută la arderea caloriilor.

Soluţia este să ai grijă ce alimente consumi

Dacă te înfometezi, organismul îşi va lua revanşa pentru mesele peste care vei sări, astfel vei mânca mai mult apoi. Soluţia este să ai grijă ce consumi.

Alimentele, aliatul în slăbit

Iată câteva alimente care ajută la menținerea siluetei, conform noi.md.

Frunze de ţelină. Sunt foarte sărace în calorii, spre deosebire de partea albă, rădăcina. Două frunze de ţelină au doar 10 calorii (95% din greutatea lor fiind constituită din apă) şi foarte multe fibre.

Sfeclă roşie. Deşi conţine o cantitate mare de zahăr, sfecla este foarte săracă în calorii – doar 50 la o ceaşcă de sfeclă rasă. Combin-o cu alte legume şi vei avea un aliat de nădejde în lupta cu kilogramele.

Usturoi. Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit un beneficiu mai puţin cunoscut al usturoiului – acela de a interveni asupra scăderii în greutate.

Broccoli. Este o legumă bogată în fibre şi nutrienţi, elemente esenţiale sănătăţii tale. În plus, este foarte săracă în calorii şi săţioasă.

Ciuperci. Gustoase şi hrănitoare, ciupercile sunt şi ele sărace în calorii (10 la 150 g), au foarte puţine grăsimi, multe fibre şi sînt bogate în potasiu, seleniu, riboflavină, acid folic, vitamina B6 şi zinc. Dacă vei consuma timp de două săptămâni ciuperci, vei slăbi vizibil. Dovleac. Sărac în calorii, bogat în fibre, vitamine şi minerale, conţine şi mult betacaroten.

Porumb. Un ştiulete are doar 83 de calorii. În plus, este bogat în potasiu şi tiamină, fibre şi proteine. Este foarte săţios.

Varză. Un alt aliment bogat în fibre şi sărac în calorii (doar 20 de calorii la 150 g), care este şi foarte hrănitor. Ardei iute. Dă gust şi aromă multor feluri de mâncare şi are extrem de puţine calorii. În plus, stimulează metabolismul, arzând grăsimile şi prelungind senzaţia de saţietate.

Păstîrnac. Este o rădăcinoasă plină de savoare, dar săracă în calorii (doar 60 la 50 g). Induce senzaţia de saţietate foarte repede.