Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat vineri ghidul solicitantului pentru patru programe de finanțare destinate afacerilor agricole, printre care se numără și cel aferent dezvoltării fermelor mici.

Sunt eligibili fermierii care dețin câteva hectare de teren sau un număr mic de animale în ferma proprie.

După încheierea perioadei de consultare publică, AFIR va anunța perioada în care sesiunea de depunerea proiectelor va fi activă.

Prin intermediul submăsurii 6.3 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), micii fermieri pot primi o sumă de 15.000 de euro pentru dezvoltarea exploatațiilor deținute în prezent.