Începutul acestei săptămâni va fi înnorat pentru centrul și sudul țării, iar condiţii de ploaie vor fi doar izolate. Cu toate acestea, nu trebuie să ne pierdem speranța, soarele își face curaj și iese dintre nori de miercuri.
Cum va fi vremea luni, 18 octombrie
În centrul, sudul și sud-estul țării, săptămâna începe cu cer variabil, cu înnorări pe parcursul zilei. Pe timpul nopții, în nord și nord-est, se vor semnala ploi slabe sau burniță, izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și în nordul Moldovei.
În sud, temperaturile maxime sunt mai ridicate față de zilele precedente. În Maramureș și în vestul Olteniei vor fi între 11 și 18…19 grade. Temperaturile minime se vor situa între -3 și 7 grade, ușor mai ridicate doar pe litoral, unde vor fi în jur de 10 grade.
Va fi ceață, în timpul dimineții și al nopții în zonele joase de relief.
Prognoza meteo de marți, 19 octombrie
În regiunile nordice, estice și centrale, cerul va fi variabil, vor fi ploi slabe doar în jumătatea de nord a Moldovei și în zona Carpaților Orientali. Vântul va sufla slab, cu intensificări pe crestele montane, dar pe timp de zi și în estul țării. Temperaturile maxime vor fi între 10 și 18 grade, iar cele minime între -2 și 8 grade.
Vremea se încălzește de miercuri
Mijlocul săptămânii ne va aduce vreme frumoasă pe întreg teriroriul României. Cerul va fi senin întreaga zi, însă în zonele joase de relief, dimineața și noaptea, va semnala ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, în regiunile estice și vestice. Din această zi, temperature începe să crească, astfel că maxima va fi între 13 și 20 de grade, iar minima se va situa între -2 și 9 grade.
Prognoza meteo de joi, 21 octombrie
Vremea se menține frumoasă, iar temperaturile continua să crească. Maxima va fi între 16 și 23 de grade, minima se va situa între 3 și 12 grade. În București, vremea se va menține frumoasă, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade. Dimineața și noaptea vor fi, în continuare, condiții de ceață.
Vremea pentru weekend (22, 23, 24 octombrie)
Încheiem săptămâna cu vreme caldă, însă aceasta ne părăsește în weekend. În vestul și nord-vestul țării, ploile vor reveni. În București, vremea se va menține caldă pentru scurt timp, apoi se va răci ușor și este posibil ca ploile să reapară.