S-a aflat cum va fi vremea de 1 Decembrie, Crăciun și Revelion. Prognoza meteo ANM a fost oferită de meteorologul Florinela Georgescu. La ce trebuie să ne așteptăm în aceste zile?
Vremea după ciclonul polar care a atins și România va fi destul de schimbătoare. Florinela Georgescu, director ANM, a dat detalii despre perioada care va urma.
Ea a spus la ce să se aștepte românii în perioada următoare în ceea ce privește vremea. Reprezentantul ANM a explicat că vor avea loc modificări o dată la două trei zile. Dacă la munte va fi lapoviță și ninsoare, la câmpie lucrurile vor sta diferit. Aici va ploua destul de mult.
Vremea va fi schimbătoare în perioada următoare
„În următoarea perioadă, cel puțin săptămâna viitoare, aș spune că și cealaltă săptămână, până la sfârșitul acestei luni, cel puțin, va fi o vreme foarte schimbătoare, cu modificări o dată la două trei zile.
Vom avea episoade cu precipitații, la munte mai ale lapoviță și ninsoare dincolo de 1400 m. În zonele deluroase, precipitații mixte, iar la câmpie probabil că vor domina totuși ploile”, a spus Florinela Georgescu, director prognoză ANM.
Ciclonul polar din Marea Neagră s-a îndepărtat. Conform acesteia, în următoarele două zile va ploua, din nou, aproape în toată România. Gradele din termometre vor scădea simțitor. Pentru marți, sunt preconizate 18 grade Celsius în Sud. Ziua de miercuri va fi mai friguroasă. Aici maxima zilei va fi 10 grade Celsius.
Temperaturile prognozate, peste medie
Administrația Națională de Meteorologie a venit, însă, și cu vești bune. Temperaturile prognozate în următoarea perioadă vor fi în general peste media normală în cea mai mare parte a țării.
Directorul prognozei meteo de la ANM, Florinela Georgescu, a făcut o prezentare în direct la Antena 3 CNN. Ea a oferit informații despre condițiile meteo. Astfel, în următoarea săptămână, cantitățile de precipitații vor fi în jurul nivelului obișnuit pentru această perioadă, în cea mai mare parte a teritoriului.
Prognoza meteo de 1 Decembrie
Cu toate acestea, în intervalul 27 noiembrie – 4 decembrie 2023, care cuprinde și minivacanța de 1 decembrie, vremea se va schimba. Sunt așteptate temperaturi medii puțin mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă, în toate regiunile.
Precipitațiile prognozate se vor încadra în limitele normale pentru acest interval de timp, pe întreg teritoriul țării.
Prognoza meteo de Crăciun și Revelion
Cum ar putea fi vremea de Crăciun și de Revelionul este marea întrebare a tuturor românilor. Răspunsul a venit de la Florinela Georgescu. Ea a spus exact unde va fi zăpadă.
„În ceea ce privește sărbătorile de iarnă, răspunsul cel mai simplu pe care îl pot da acum este că toate aceste episoade cu precipitații mai spre ninsoare vor favoriza ca măcar în zona de munte să fie strat de zăpadă în acea perioadă.
Pentru partea mai joasă, incertitudinea este mult mai mare”, a spus Florinela Georgescu.
Fenomene mai severe, așteptate în a doua partea a iernii
Conform reprezentatului ANM, este de așteptat ca iarna să fie mult mai pregnantă. Acest lucru se va petrece în a doua parte a anotimpului.
Mai exact, prognoza meteo se va schimba după luna ianuarie.
„Ținând cont și de ultimele ierni, de primele estimări sezoniere, fenomenele cele mai severe sunt mai probabile în a doua partea a iernii, nu în decembrie.
Sezonul trecut s-a încheiat cu un viscol foarte spectaculos pe data de 4 aprilie în regiunea Moldovei. A fost un strat de zăpadă mai mare ca pe tot parcursul iernii trecute“, a punctat Florinela Georgescu.