Vești de ultimă oră de la ANM. Un val geros lovește România în următoarele zile, iar temperaturile scad chiar și până la minus 18 grade în timpul nopților. Totodată, meteorologii anunță că și vântul va fi prezent și va amplifica senzația de frig.
În acest sens, ANM a emis o informare meteorologică de ultimă oră, care este în vigoare în intervalul 9 – 12 martie. Meteorologii anunță că în perioada menționată este așteptată o vreme deosebit de rece, dar și geroasă noaptea și dimineața. Totodată, vor fi și intensificări ale vântului.
Astfel,potrivit informării meteo, temperaturile minime ar putea fi cuprinse între -14 și -4 grade. Pe de altă parte în depresiunile din estul Transilvaniei, izolat vor fi sub -18 grade.
Vântul va fi prezent și el, în sepcial în Moldova, Dobrogea, dar și în estul Munteniei spre finalul săptămânii. La munte în schimb sunt așteptate ninsori în următoarele zile, potrivit meteorologilor.
„În intervalul menționat vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă. Va fi ger noaptea și dimineața, la început în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice, iar joi spre vineri (10/11 martie) și vineri spre sâmbătă (11/12 martie) în centrul și nordul țării și pe arii mai restrânse în rest.
Cum va fi vremea la final de săptămână. Prognoza meteo ANM
Temperaturile minime vor fi cuprinse între -14 și -4 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, izolat sub -18 grade.
Vântul va avea unele intensificări în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, îndeosebi pe parcursul zilelor de joi (10 martie) și vineri (11 martie), cu viteze la rafală, în general de 45…55 km/h, iar senzația de frig va fi amplificată.
În sud și est, precum și la munte, pe arii restrânse va mai ninge slab”, a transmis ANM.
Și în București urmează o perioadă geroasă. Potrivit prognozei emise de ANM, în intervalul 9 – 12 martie, vremea va fi deosebit de rece în Capitală. În ceea ce privește temperaturile maxime, acestea vor fi de 1…4 grade. De cealaltă parte, cele minime de -6…-4 grade, mai scăzute în zona periferică până în jur de -9 grade.
ANM mai precizează că cerul va prezenta înnorări și vor fi intervale în care va mai ninge slab. De asemene, vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări pe parcursul zilei de joi, 10 martie.