În această zi o să avem parte de frig, iar ninsorile vor continua să-și facă simțită prezența în zonele de munte, precum și în nordul țări. Vom avea parte de precipitații mixte și ploi. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 și 12 grade Celsius. În Capitală, maxima zilei va fi de 10 grade, menținându-se o vreme rece.
Vremea se menține foarte rece în cea mai mare parte a țării. În unele locuri, ninsorile își fac simțită prezența
Vremea va fi în continuare foarte rece în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări și se vor semnala precipitații slabe – ninsori la munte, mixte în nord-vest și centru și predominant ploi în vest și pe arii restrânse în rest. Noaptea, aria precipitațiilor va fi în restrângere, iar în regiunile sudice și sud-estice cerul va deveni variabil.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 5 grade. Peste noapte, pe arii restrânse se va semnala ceață, în Moldova asociată cu burniță care depune polei.
În Capitală, vremea se va menține rece pentru această perioadă a anului, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 0…3 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Iată cum va fi vremea în România sâmbătă, 8 aprilie. Prognoza meteo ANM
Valorile termice vor fi în creștere în majoritatea zonelor, cu precădere în sudul țării, totuși vremea se va menține mai rece decât normal în prima decadă a lunii aprilie, chiar deosebit de rece în vest, în nord și nord-est. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 12 grade, local mai ridicate, spre 15 grade, în sudul Olteniei și în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 6 grade.
Cerul va avea înnorări mai persistente în regiunile vestice și în nord-est și temporare în restul teritoriului; la munte local se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar în celelalte zone pe suprafețe mici vor fi mai ales ploi slabe sau burniță. Izolat vor fi posibile depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat. Cu precădere dimineața și noaptea, pe arii restrânse se va forma ceață.
București – Vremea se va încălzi, dar valorile termice se vor menține mai coborâte decât cele normale pentru prima decadă a lunii aprilie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 2…5 grade.
Ce spun meteorologii despre ziua de duminică
Deși vremea va continua să se încălzească ușor, valorile termice se vor menține mai coborâte decât cele caracteristice perioadei în majoritatea regiunilor. Cerul va avea înnorări și va ploua local în vestul și sud-vestul teritoriului și pe arii restrânse în rest.
În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 și 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade. Izolat, cu probabilitate mai mare în nord-est, se va forma ceață.
În București, vremea va continua să se încălzească ușor. Cerul va avea înnorări și mai ales noaptea vor fi condiții de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade, potrivit ANM.
Prognoza meteo pentru luni, 10 aprilie
Valorile termice vor fi în continuare mai coborâte decât cele caracteristice perioadei în majoritatea regiunilor. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua pe arii relativ extinse în jumătatea estică a țării, cu o probabilitate mai mare în a doua jumătate a intervalului când vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.
În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 și 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 8 grade. Izolat se va forma ceață.
În Capitală, vremea va fi închisă și temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 14…16 grade, iar cea minimă va fi de 5…7 grade.